Featured, Sport

Kobe Bryant spune că dacă Trump l-ar invita la Casa Albă ar refuza invitaţia

Fostul baschetbalist Kobe Bryant a declarat, sâmbătă, la Paris, că dacă preşedintele american Donald Trump l-ar invita la Casa Albă, ar refuza invitaţia, relatează presa franceză.

Bryant a fost prezent la inaugurarea unui spaţiu dedicat baschetului, la Paris. Întrebat de un journalist dacă ar accepta o eventuală invitaţie la Casa Albă, el a răspuns: “Nu, nu aş merge acolo”.

“Consider că în primul rând este vorba de o chestiune de respect şi de apărare a propriilor opinii. Ai opţiunea de a fi sau a nu fi de acord, asta este frumuseţea acestei ţări, poţi să spui ce crezi, să îţi susţii opiniile. Eu respect părerile altora. Cred că este loc pentru toate opiniile, astfel că nu aş merge la Casa Albă”, a afirmat el.

Această reacţie a lui Kobe Bryant vine în contextul conflictului dintre Donald Trump şi sportivii americani care, de câteva luni, protestează la meciuri, în special la cele de fotbal american, îngenunchind în timpul intonării imnului. Sportivii denunţă prin gestul lor tensiunile rasiale  şi uneori îşi arată nemulţumirea faţă de preşedintele american, fapt considerat de Trump o dovadă de lipsă de respect faţă de ţară.

Preşedintele SUA şi-a atras critici şi din lumea baschetului, după ce a retras invitaţia lui Stephen Curry (Golden State Warriors) la Casa Albă, după ce acesta şi-a exprimat nemulţumirea faţă de administraţia Trump.

blank