Actualitate, Featured

Klaus Iohannis critică planul propus de Streinu-Cercel

Klaus Iohannis a criticat propunerea lui Adrian Streinu-Cercel, care presupune ca în perioada de după relaxarea măsurilor de distanțare socială, bătrânii să stea izolați în continuare 12 săptămâni. Președintele spune că această carantinare a persoanelor în vârstă e inumană.

„E o măsură aberantă cum că persoanele peste 65 de ani să fie luate de acasă și duse în anumite zone de carantină! Așa ceva nu se întâmpla! Este inacceptabil! Trăim într-o societate liberă care se protejează împotriva epidemiei. Dar în niciun caz nu venim cu astfel de măsuri totalitate. Stați liniștiți!Nu vine nimeni să vă ia în carantină. Statul nu va veni să impună asemenea măsuri. Toată lumea trebuie să fie responsabilă! Atunci când va fi nevoie, vom veni și vă vom explica ce măsuri trebuie luate ca să vă protejați voi față de această boală! Repet! În niciun caz, statul nu va veni să impună asemenea măsuri inumane, care nu trebuie nici măcar discutate într-o societate de secolul 21!Toată lumea trebuie să fie responsabilă!” a afirmat președintele Iohannis.

Doctorul Adrian Streinu-Cercel, directorul Institutului Naţional de Boli Infecţioase „Matei Balş” a propus un proiect pentru perioada de după relaxarea măsurilor de distanţare socială. Proiectul, intitulat „Programul VACANŢA MARE” de prevenire a îmbolnăvirilor cu SARS-CoV-2/COVID 19. Printre măsuri se numără separarea bătrânilor de familii pentru o perioadă de 3 luni şi izolarea totală în categoria de vârstă 40-65 de ani, „în cazul activităţilor de serviciu neesenţiale pentru funcţionarea în caz de pandemie”.

 

blank