Featured, Politic

Klaus Iohanis va dechide anul universitar în fieful lul Tudorel Toader

Preşedintele României, Klaus Iohannis, este aşteptat la deschiderea anului universitar la Iaşi, au anunţat reprezentanţi ai autorităţilor locale. La festivitate vor participa reprezentanţi ai celor cinci universităţi de stat din municipiu, informează news.ro.

Şeful statului va lua parte, pe 1 octombrie, la festivitatea de deschidere a anului universitar la Iaşi, surse din mediul academic precizând că se fac deja pregătiri pentru acest eveniment.

Festivitatea ar urma să aibă loc la Teatrul Naţional din Iaşi, urmând să participe 

reprezentanţi ai celor cinci universităţi de stat din municipiu.

Aceleaşi surse au precizat că, iniţial, şeful statului a fost invitat să participe la festivitatea de deschidere a Universităţii Tehnice ”Gheorghe Asachi” din Iaşi, însă ulterior s-a decis să se organizeze un eveniment comun pentru întreg centrul universitar Iaşi.

 
 
blank