Politic, Stiri, Ultima Ora

KELEMEN HUNOR: Trebuie să continuăm pe această cale pas cu pas pentru a RECUPERA pămânul natal

Preşedintele Uniunii Democrate Maghiare din România (UDMR), Kelemen Hunor, a declarat, sâmbătă, în deschiderea şedinţei Consiliului Reprezentanţilor Unionali (CRU), că maghiarii din România trebuie să continue pe calea pe care au urmat-o de 25 de ani şi că trebuie să-şi recupereze pământul natal.

kelemen_php_31349900

‘Trebuie să continuăm pe această cale pas cu pas pentru a recupera pămânul natal. Această alianţă (UDMR – n.r.) a fost creată acum 25 de ani ca să lucreze pentru noi şi după 25 de ani e nevoie de această alianţă’, a menţionat, potrivit traducerii oficiale, Kelemen Hunor, în preambulul acordării distincţiei Bradul de Argint pentru 27 de membri ai UDMR, printre care s-a numărat şi Kelemen Hunor, scrie Agerpres.

CRU s-a reunit, sâmbătă, la Târgu Mureş, pentru a vota, printre altele, dacă UDMR mai rămâne la guvernare.

Pe 27 noiembrie, la Cluj, Kelemen Hunor, a anunţat că formaţiunea sa va ieşi de la guvernare, urmând ca votul final să fie dat în cadrul CRU.

‘Recomandarea Consiliului Permanent pentru Consiliul Reprezentanţilor Unionali (…) care va avea loc pe 13 decembrie este ieşirea din coaliţia de guvernare şi continuarea a ceea ce ştim noi foarte clar că trebuie făcut, ne întoarcem şi ne vom ocupa de comunitatea noastră, de problemele comunităţii noastre şi în parlament vom susţine toate demersurile care înseamnă un pas pozitiv în ceea ce priveşte comunităţile, oamenii, cetăţenii şi viitorul lor’, menţiona atunci Kelemen Hunor.

El mai spunea că e puţin probabil ca CRU să schimbe propunerea Consiliului Permanent, cu atât mai mult cu cât nu s-a întâmplat acest lucru niciodată în 25 de ani.

Preşedintele UDMR a mai spus la Cluj că stabilitatea Guvernului Ponta nu depinde de prezenţa UDMR la guvernare.

‘Am constatat că şi fără noi Guvernul Victor Ponta are majoritate, nu depinde de prezenţa noastră în guvern, în parlament există această majoritate, deci stabilitatea politică nu depinde de participarea noastră la guvernare. Noi nu vrem să creăm instabilitate, nu vrem să dăm jos guverne. În acest moment, în ceea ce priveşte decizia noastră nu există nicio astfel de intenţie, de a da un vot negativ guvernului, care şi fără noi va funcţiona. Considerăm la fel de necesar dialogul în continuare cu toate forţele politice, cu cei care guvernează în primul rând. (…) Eu cred că în continuare vom susţine toate demersurile care pentru fiecare cetăţean, inclusiv pentru maghiarii din România înseamnă un pas înainte, înseamnă creşterea nivelului de trai, creşterea salariilor’, a menţionat, pe 27 noiembrie, Kelemen Hunor.

blank