Politic, Stiri

Kelemen Hunor dezvăluie

Liderul UDMR, Kelemen Hunor, a declarat vineri, la Sfântu Gheorghe, că nu a discutat până acum cu președintele Klaus Iohannis despre autonomia teritorială, doar despre relația dintre majoritate și minoritate, însă „nu există subiecte tabu” în relația cu un președinte.

kelemen_hunor_76064600

Kelemen Hunor a menționat că nu vrea să comenteze declarația de la Berlin a lui Klaus Iohannis legată de comunitatea maghiară din România, dar poate spune că aceasta are încă multe probleme pe care dorește să le rezolve prin ‘dialog și mijloace parlamentare’. „Eu nu comentez declarațiile președintelui, dar într-adevăr suntem parteneri de dialog, ne-am întâlnit de câteva ori de când domnia sa este la Cotroceni și ne vom întâlni în continuare în mod regulat, am stabilit acest lucru. Există o grămadă de probleme, dar eu nu vreau să intru în analiza declarațiilor președintelui. Comunitatea maghiară are multe, multe probleme, aceste probleme prin dialog și prin mijloace parlamentare trebuie rezolvate (…) Eu cred că cu orice președinte se poate vorbi despre orice, nu există subiecte tabu și bănuiesc că într-o țară democratică nici nu trebuie să spunem că există subiecte tabu.(….) Cu domnul președinte am vorbit despre foarte, foarte multe subiecte, dar nu despre autonomie. Am vorbit despre problemele legate de relația majoritate-minoritățile etnice, chiar am propus și un acord politic între forțele politice parlamentare, am spus că trebuie gândită, analizată o astfel de posibilitate, și în acest context discutăm noi cu președintele aceste probleme”, a spus Kelemen.

blank