Kelemen Hunor, președintele UDMR, a afirmat luni dimineață la Radio Kossuth că votul din turul I al alegerilor prezidențiale, care s-a desfășurat duminică, 4 mai, a fost un „vot de protest”.
Eșecul lui Antonescu din turul I nu poate fi atribuit maghiarilor
Kelemen Hunor a subliniat că eșecul lui Crin Antonescu, candidatul comun al coaliției PSD-PNL-UDMR, nu poate fi atribuit votanților de etnie maghiară și a sugerat că partidul său îl va susține pe Nicușor Dan în turul al doilea.
Iată principalele declarații ale lui Kelemen Hunor:
– Rațiunea ne îndeamnă să-l susținem pe Nicușor Dan în turul al
doilea.
– Nicușor Dan ar reprezenta o ușurare pentru comunitatea
maghiară în comparație cu George Simion.
– Eșecul lui Crin Antonescu în a accede în turul al doilea nu se
datorează votului maghiarilor.
Consider că a fost un vot de protest, în care diaspora a jucat un rol decisiv.
Rezultatele din turul I
Reamintim că după ce centralizarea proceselor verbale a fost finalizată, candidatul AUR la alegerile prezidențiale, George Simion a obținut 40,96% din voturi, clasându-se pe locul I, în acest prim tur de scrutin.
Pe locul al doilea se situează candidatul independent Nicușor Dan, care a obținut 1.979.711 voturi (20,99%). Acesta este urmat de Crin Antonescu, reprezentant al Alianței electorale „România, Înainte!”, cu 1.892.925 de voturi (20,07%), și de candidatul independent Victor Ponta, care a acumulat 1.230.143 de voturi (13,05%).
Simion, 60,99% din voturile din diaspora
George Simion, candidatul AUR, a obținut 586.540 de voturi, reprezentând 60,99%, în primul tur al alegerilor prezidențiale din diaspora. Aceste informații au fost publicate de Autoritatea Electorală Permanentă, după centralizarea a 964 din cele 965 de procese verbale din străinătate.
Pe locul al doilea se află candidatul independent Nicușor Dan, care a obținut în diaspora 244.756 de voturi (25,45%). Acesta este urmat de Crin Antonescu, reprezentant al Alianței electorale „România, Înainte!”, cu 64.833 de voturi (6,74%), și de Elena Lasconi (USR), care a acumulat 31.129 de voturi (3,24%).