Judecatorul
Actualitate, Featured

Judecătorul motivează decizia de a-l trimite după gratii pe Vanghelie

Marian Vanghelie “a ignorat totat promisiunile electorale şi a urmărit doar să îşi sporească veniturile în mod ilegal”. Aşa îşi motivează judecătorul Tribunalului sentinţa prin fostul primar a fost condamnat la 11 ani şi 8 luni de închisoare.

Sunt cinci zile de la momentul pronunțării acestei sentințe dată de Tribunalul București ca primă instanță, document prin care se explică în mod oficial de ce s-a ajuns la această pedeapsă pe care a primit-o fostul edil.

Judecătorul de la Tribunal a decis să îl condamne pe Marian Vanghelie pentru fiecare dintre cele trei capete de acuzare, dându-i câte șapte ani de închisoare pentru luare de mită, abuz în serviciu și spălare de bani.

Pedeapsa rezultantă a apărut ca urmare a calculului juridic – potrivit Codului penal românesc – și anume pedeapsa cea mai grea, de 7 ani, la care s-au adăugat anii obținuți din treimea sumei celorlalte două. În total, 11 ani și 8 luni de închisoare cu executare.

Și asta pentru că, spune judecătorul, ținând cont de gravitatea faptelor ce i-au fost imputate lui Marian Vanghelie, a decis că totul merită o pedeapsă orientată undeva spre mediu. Puteau să fie pedepsele chiar aproape duble, însă pentru judecător această pedeapsă este suficientă.

În motivarea acestei sentințe, care nu este definitivă, explică și motivele care au stat la baza acestei condamnări, motive care pleacă de la descrierea în detaliu acestor acuzații de corupție, de la modalitatea prin care fostul primar al Sectorului 5 ar fi profitat statutul său în comunitatea locală, dar mai ales că avea pe mână un buget important și ar fi perceput comisioane ilegale din contractele încheiate de primărie și de instituțiile subordonate acestei instituții.

Pe de altă parte, în motivarea sentinței se arată magistratul șocat de atitudinea de contestare a lui Marian Vanghelie, care spune că nu a făcut altceva decât să realizeze contracte extrem de profitabile pentru Primăria Sectorului 5, însă neagă că ar fi încasat acele comisioane ilegale – ce ar fi produs un prejudiciu total de aproximativ 15 milioane de euro.

Aceste comisioane ilegale l-ar fi ajutat pe Vanghelie să își consolideze poziția în PSD și în fața șefilor săi de partid, spune judecătorul.

În plus, părți importante din banii publici s-au întors în buzunarele sale prin intermediul unor firme, mai spune magistratul.

Sentința va fi discutată la Curtea de Apel București, care va trebui să dea decizia definitivă.


blank