Informațiile publicate de presa internațională pe surse despre o decizie a Moscovei în privința unei intervenții în Ucraina apar în condițiile în care liderii mai multor ţări, printre care şi Joe Biden, și-au îndemnat cetățenii să părăsească Ucraina.
Joe Biden le-ar fi spus celorlalți lideri NATO și UE că SUA consideră că Vladimir Putin a decis să declanșeze invazia în Ucraina, care ar putea avea loc în următoarele zile, potrivit unor surse diplomatice citate de The Guardian și Financial Times.
Agențiile de informații occidentale sunt în mare parte de acord că Putin a pus de-acum la punct suficiente trupe pentru a încerca o invazie.
Viceamiralul Nils Andreas Stensønes, șeful serviciului norvegian de informații, a declarat că Rusia are în prezent 150.000 de soldați masați în jurul Ucrainei, iar decizia de a ataca îi aparține exclusiv președintelui rus. El a adăugat că rușii „au tot ce le trebuie pentru a întreprinde orice, de la o invazie minoră în estul țării, la atacuri minore ici și colo în Ucraina sau o invazie completă, cu ocuparea eventuală a întregii Ucraine sau a unor părți din Ucraina”, scrie The Guardian.
”Continuăm să vedem semne de escaladare din partea Rusiei, inclusiv sosirea de noi forţe la graniţa cu Ucraina”, a declarat consilierul pentru securitate naţională al preşedintelui Joe Biden, Jake Sullivan.
Această invazie poate ”interveni oricând”, inclusiv înainte de încheierea Jocurilor Olimpice de la Beijing, programată pe 20 februarie, a adăugat el în faţa presei.
În acest context de tensiuni împinse la punctul culminant, aliaţii au atins un ”nivel remarcabil de unitate” în faţa Rusiei, a dat asigurări Jake Sullivan, avertizând Rusia că dacă va decide să invadeze Ucraina influenţa sa va fi ”diminuată”.
”Orice s-ar întâmpla, Occidentul este mai unit decât a fost de ani de zile, NATO a devenit mai puternică”, a precizat consilierul preşedintelui american.
”Nu spunem că a fost luată o decizie, că a fost luată o decizie finală de către preşedintele Putin” a afirmat el, apreciind că o cale către detensionare este încă posibilă, în special prin diplomaţie.
”Mă aştept ca preşedintele Biden să vorbească la telefon cu preşedintele Putin, dar nu am nimic de anunţat în acest moment”, a declarat Jake Sullivan jurnaliştilor.