Joe Biden
International

Joe Biden refuză să discute cu Vladimir Putin în cadrul summitului G20

Joe Biden a declarat că nu are de gând să participe la vreo întâlnire bilaterală cu Vladimir Putin în cadrul summitului G20 din noiembrie, pe Insula Bali, în Indonezia, unde vor fi prezenți ambii lideri, subliniază Casa Albă joi, potrivit AFP.

Cine va veni la G20

John Kirby, purtătorul de cuvânt al Guvernului american în probleme de securitate națională a clarificat faptul că șeful statului american ,,nu are nicio intenţie să se aşeze (la discuţii) cu Vladimir Putin”, potrivit agenţiilor internaţionale de presă.

Joe Biden și-a mai declarat dezinteresul față de întâlnirea cu prinţul moştenitor al Arabiei Saudite Mohammed bin Salman tot în contextul summitului G20.

Vladimir Putin a refuzat să dea un răspuns exact privind prezența sa la G20, declarând joi seară la Moscova că „Poate că voi merge. Încă mă mai gândesc”, conform Agerpres. Rusia o să fie reprezentată de o delegaţie de rang înalt, a detaliat liderul de la Kremlin.

Presa rusă speculează că premierul Mihail Mișustin ar putea fi personalitatea politică ce va călători în insula indoneziană ca înlocuitor al lui Putin.

Joko Widodo, președintele indonezian și gazda summitului, așteaptă venirea lui Putin în Bali spre a discuta o inițiativă de pace pentru Ucraina. Acesta le-a transmis invitaților că vrea „să ne aşezăm împreună şi să ne angajăm într-un dialog constructiv”.

Președintele Volodimir Zelenski a fost și el invitat la summitul G20, însă acesta a explicat că prezența sa depinde de situaţia din Ucraina.

blank