Jens Spahn
International

Jens Spahn, ministrul german al Sănătății: Germanii vor fi vaccinați, vindecați sau morți

Jens Spahn, ministrul Sănătății din Germania, a declarat că cetățenii statului german vor fi „vaccinați, vindecați sau morți” până la sfârșitul iernii, din cauza noului val de infecții cu care se confruntă țara, relatează AFP.

„Se pare că la sfârşitul iernii, fiecare va fi vaccinat, vindecat sau mort” din cauza răspândirii variantei indiene (Delta) a SARS-CoV-2, „foarte, foarte contagioasă”, a apreciat ministrul.

Germania așteaptă să primească 2,4 milioane de doze de vaccin anti-COVID destinat copiilor

Jens Spahn i-a îndemnat pe germani să se vaccineze, inclusiv cu vaccinurile de tip booster, dacă aceștia au fost vaccinați cu schema completă cu 6 luni în urmă, pentru a reduce riscul de îmbolnăvire.

Foarte mulți au descris declarația lui Spahn ca fiind una cinică, iar acesta a declarat în mod public: „Dar e adevărat. Cu varianta Delta extrem de contagioasă, acest lucru este foarte, foarte probabil să se întâmple și, de aceea, recomandăm vaccinarea de urgență.”

Germania se așteaptă ca UE să aprobe vaccinurile pentru copiii cu vârste cuprinse între 5 și 11 ani. În prima tranșă, Germania va primi 2,4 milioane de doze de vaccin anti-COVID destinate copiilor. Chiar dacă avizul din partea UE nu a fost primit, Austria a început deja etapa de vaccinare a copiilor.

Ce spun autoritățile din Germania despre explozia cazurilor de COVID-19
„Dacă reducerea la minimum a contactelor sociale şi creşterea ratelor de vaccinare nu vor îmbunătăţi semnificativ situaţia, modelele actuale sugerează că ne vom confrunta şi noi cu al cincilea val de infecţii”, a declarat directorul Institutului Robert Koch (RKI), Lothar Wieler.

Germania se luptă în prezent cu al patrulea val de cazuri de infectare cu Covid-19, ţara confruntându-se cu „o urgenţă naţională”, după cum a spus Wieler recent.

blank