Jandarmeria Capitalei a precizat că prezenţa unui număr mai mare de jandarmi decât de obicei la ÎCCJ, unde a mers Liviu Dragnea, este cauzată de declararea unei acţiuni de protest, dipozitivul care protejază instanţa supremă fiind suplimentat pentru evitarea unor evenimente neplăcute.
„A fost declarată o acţiune de protest şi, pentru a preveni producerea unor evenimente neplăcute care să tulbure ordinea publică sau să pună în pericol siguranţa persoanelor, au fost luate măsuri de ordine. De asemenea, au mai fost prezenţi jandarmii care asigura paza obiectivului (n.r.ÎCCJ) pentru a asigura desfăşurare în condiţii normale a activităţii institutiei”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Georgian Enache, purtător de cuvânt al Jandarmeriei Capitalei.
Liviu Dragnea a fost audiat, miercuri, în calitate de inculpat, de judecătorii instanţei supreme, în dosarul în care este acuzat de instigare la abuz în serviciu şi la fals intelectual în legătură cu angajarea fictivă la DGASPC Teleorman.
La sosire, preşedintele PSD a fost întâmpinat de protestatari, jandarmii prezenţi la faţa locului asigurându-i intrarea în sediul instituţiei. Protestatarii l-au huiduit pe liderul PSD şi a ieşire din ÎCCJ.
Jurnaliştii prezenţi la sediul instanţei supreme l-au chestionat pe preşedintele PSD în legătură cu suplimentarea dispozitivului de jandarmi la instanţă, iar acesta a răspuns: „Întrebaţi şeful Jandarmeriei, credeţi că m-am trezit de dimineaţă să-l sun pe şeful Jandarmeriei?”.