Actualitate, Featured

Jandarmeria Capitalei a dat amenzi în valoare de 16000 lei la protestul „Fara masca”

Jandarmeria Capitalei a anunțat că a dat amenzi de peste 16.000 de lei valoarea amenzilor participanților la manifestația din Piața Victoriei, motivul fiind încălcarea regulilor sanitare.

Iniţiatoarea acţiunii este Iosefina Pascal, o tânără promovată intens de Sputnik, oficiosul Kremlinului. De altfel, protestul este condus de propaganda rusă în frunte cu ”portavocile” Moscovei în România, Iulian Capsali, Dan Chitic – Sputnik, cărora li s-au alăturat avocatul Gheorghe Piperea, Sorina Matei și foarte interesant, surprinzător chiar… generalul în rezervă SIE Silviu Predoiu!

Anunțul Jandarmeriei Capitalei: Valoarea amenzilor este de 16.500 de lei ”În legătură cu manifestația publică din Piața Victoriei, Direcția Generală de Jandarmi a Municipiului București face următoarele precizări:

În conformitate cu prevederile legale în vigoare, pe timpul stării de alertă, organizarea și desfășurarea de mitinguri, demonstrații sau orice alte întruniri sunt interzise. Echipele de dialog ale Jandarmeriei Capitalei au discutat cu persoanele prezente pentru a le aduce la cunoștință prevederile legale și măsurile care vor fi luate în cazul nerespectării acestor prevederi. Până în prezent, au fost aplicate 13 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 16.500 de lei pentru nerespectarea măsurilor de prevenire și combatere a efectelor pandemiei de Covid-19. În continuare sunt desfășurate activități specifice de identificare și sancționare și a altor persoane care încalcă prevederile legii. Scopul nostru nu este acela de a sancționa, ci acela de a limita răspândirea virusului. Pentru sănătatea dumneavoastră și protecția celorlalți cetățeni, vă recomandăm să nu participați la astfel de evenimente.

Sănătatea și siguranța dumneavoastră sunt prioritatea noastră!”, transmite Jandarmeria.

Cine s-ar afla în spatele protestelor din Piață
Circa 200 de persoane, de toate vârstele, au fost prezente duminică seara în Piața Victoriei, în fața Muzeului Antipa din București, pentru a protesta față de proiectul privind izolarea și carantinarea în timpul pandemiei de Covid-19.

Manifestanții au adus cu ei icoane și au spus rugăciuni, nu au purtat măști și nu au respectat distanțarea socială.


blank