James Clapper
International

James Clapper prezintă cele mai rele scenarii pentru războiul din Ucraina

James Clapper, fostul șef al Serviciilor Secrete din SUA, a prezentat cele mai rele scenarii pentru războiul din Ucraina. Unul dintre ele are legătură cu utilizarea armelor nucleare, însă mai sunt și altele care nu ar fi deloc favorabile „lumii libere”. El a vorbit și despre rolul României în acest conflict.

James Clapper a fost în fruntea Serviciilor Secrete ale SUA. A fost numit în această funcție în 2010, de către președintele american Barack Obama. Toate serviciile de informare din SUA erau sub conducerea sa. Printre acestea se află CIA și FBI, dar și serviciile civile și militare.

Prin numirea ca șef al Serviciilor Secrete americane, James Clapper a ajuns unul dintre cei mai puternici oameni din lume. Recent, el a acordat un interviu pentru Antena 3 CNN, în care a vorbit despre cele mai rele scenarii pentru războiul din Ucraina.

James Clapper spune că cel mai rău scenariu ar fi utilizarea armelor nucleare. Vladimir Putin, președintele Rusiei, a făcut mai multe amenințări cu privire la acest tip de arme. Există posibilitatea utilizării lor, însă acest scenariu este puțin probabil, subliniază fostul șef al Serviciilor Secrete americane.

„Cred că sunt mai multe scenarii rele, unul din ele înseamnă utilizarea armelor nucleare, ceea ce ar fi rău pentru toată lumea. Putin a mai făcut asemenea amenințări.

Perspectiva nu este chiar zero, dar este puțin probabil să facă acest lucru”, a spus fostul șef al Serviciilor Secrete SUA în cadrul emisiunii Sinteza Zilei, la Antena 3 CNN.

James Clapper

James Clapper consideră că o victorie a Rusiei nu ar fi deloc favorabilă

Fostul șef al Serviciilor Secrete americane spune că un alt scenariu care nu ar fi deloc favorabil este o victorie a Rusiei. James Clapper consideră că dacă acest lucru s-ar întâmpla, Vladimir Putin ar prinde curaj să meargă mai departe spre Moldova sau Țările Baltice.

„Un alt scenariu rău ar fi o înfrângere a ucrainenilor și o victorie a rușilor. Așa ceva ar fi teribil, nu doar pentru Ucraina, cât și pentru întreaga lume liberă. Cred că dacă rușii au obține ceva ce ar putea numi victorie, asta i-ar încuraja să meargă mai departe spre Moldova, Georgia sau Țările Baltice”, spune fostul șef al spionilor

James Clapper crede că viziunea lui Putin este aceea de a „reface Uniunea Sovietică așa cum era ea înainte”. Fostul șef al Serviciilor Secrete americane spune că în acest război este foarte important ca SUA să își mențină susținerea față de Ucraina.

„În acest război sunt capcane, dar este important ca Occidentul condus de SUA să susțină și să sprijine Ucraina, să-i echipeze ca să învingă”, a spus fostul director al Serviciilor de Informații.

Rolul României în acest conflict este „crucial”

Clapper crede că lui Putin îi este greu să accepte că țările vecine fac parte din NATO și și-ar dori să facă ceva în privința asta. Totuși el „nu are puterea de a face așa ceva”. Fostu șef al spionilor din SUA spune că armata rusă este epuizată „din caza pierderilor de soldați”.

„Poate că el are această viziune, dar nu are mijloacele necesare pentru a le îndeplini”, mai spune James Clapper.

Legat de rolul pe care îl are România în acest conflict, generalul spune că este unul „crucial”. El a mai precizat că țara noastră are susținerea NATO.

„Rolul României este crucial. Unul dintre lucrurile care m-au frapat atunci când am vizitat România, a fost să descopăr că românii iubesc libertatea și că vor să-și hotărască singuri destinul. România are susținerea NATO”, a mai spus generalul.

În contextul unirii României cu Moldova, generalul a spus că totul este posibil. Totuși, este „dificil politic” din cauza prezenței ruse de acolo.

„Cred că asta ar fi inacceptabil pentru ruși și ar face tot ce le-ar sta în putință să împiedice această unire. Ar fi greu pentru Republica Moldova să reușească așa ceva”, mai spune Clapper.

La final, generalul spune că „ar trebui să fim mai agresivi în această situație, să-i susținem mai mult pe ucraineni”. El consideră că statul invadat ate nevoie de mai multe arme cu rază mai mare de acțiune.

blank