Showbiz, Stiri

Iulia Vântur se pregăteşte să devină viitoarea doamnă Khan?!

Iulia l-a învăţat pe Salman Khan să vorbească româneşte şi i-a gătit chiftele

Iulia dans

După declaraţia incendiară făcută zilele trecute de Salman Khan – starul bollywoodian a dezvăluit că nevasta lui va fi din afara Indiei! -, o altă informaţie întăreşte zvonul că el şi Iulia Vântur se pregătesc de nuntă. Superba blondă ne-a declarat că vrea să-şi ducă părinţii în India. Oare… ca să-şi cunoască cuscrii şi viitorul ginere?

Lucrurile par să se precipite în povestea de iubire dintre Iulia Vântur şi Salman Khan. După ani de tatonări în cuplu şi de negări în public, cei doi au început să facă declaraţii care le confirmă sentimentele şi din care răzbate… parfum de nuntă. Starul bollywoodian a spus, zilele trecute, că-şi va lua soţie din altă ţară, adăugând: “În curând, ceva foarte important va avea loc în viaţa mea”. Iar Iulia ne-a dezvăluit că persoanele cele mai apropiate ei, părinţii, urmează să ajungă în India. “Poveştile mele despre India au stârnit interesul prietenilor mei, iar unii dintre ei au vizitat deja această ţară. Părinţii mei încă nu au ajuns acolo, însă va veni rândul şi pentru ei”, ne-a mărturisit frumoasa blondă.

Iulia1 Iulia Salman

La ce concluzie conduc toate acestea? Vedeta Pro Tv şi iubitul ei se pregătesc să facă pasul cel mare şi să-şi oficializeze relaţia! Ar fi o urmare firească, având în vedere că se comportă deja ca o familie. Nu doar fotografiile cu ei în ipostaze apropiate, fie la ferma lui Salman Khan, fie la masă cu familia lui, susţin această ipoteză, ci şi afirmaţia Iuliei referitoare la eforturile ei de a-şi familiariza “amicii” indieni cu tradiţiile româneşti şi cu gustul mâncărurilor noastre. “Le-am spus multe prietenilor mei despre ţara din care provin, despre cultura, tradiţiile şi frumuseţile României. Curiozitatea cea mai mare a fost, evident, mitul lui Dracula. Câţiva au venit deja în România (Salman Khan a filmat aici anul trecut – n.r.) şi au fost foarte încântaţi de locurile vizitate şi de oamenii pe care i-au cunoscut. În India, le-am gătit prietenilor mei câteva preparate româneşti. Chifteluţele marinate, macaroanele cu brânză dulce şi ciocolata de casă au avut succes”, ne-a povestit ea.

Iulia papa

Iulia a mers mai departe, şi i-a învăţat pe cunoscuţii ei din India câteva cuvinte şi expresii în română – “Bună, ce faci?”, “Mulţumesc, bine” sau “Te pup” -, în paralel cu eforturile ei de a se obişnuit cu limba din ţara iubitului ei. “Am învăţat expresiile uzuale în hindi, anumite cuvinte, înţeleg subiectul unei conversaţii în această limbă, însă India, fostă colonie britanică, este o ţară vorbitoare de engleză, aşa că nu am întâmpinat probleme de comunicare, mai ales în marile oraşe. În Mumbai, de exemplu, am întâlnit indieni care mi-au mărturisit că nu ştiu perfect hindi, pentru că şi-au făcut studiile la şcoli în limba engleză”, ne-a mărturisit ea.

Frumoasa româncă n-are o problemă cu faptul că indienii mănâncă foarte condimentat. Din contră, a testat cu plăcere toate preparatele posibile şi chiar şi-a ales dintre ele două preferate: palak panner cu tandoori roti şi chicken byriani. Primul este un fel de piure de spanac foarte condimentat, cu brânză şi servit într- o lipie, iar cel de-al doilea, pui cu condimente şi orez.

Iulia
Iulia, alaturi de parintii ei

Cu ajutorul lui Salman Khan, Iulia Vântur a devenit prima româncă vedetă la Bollywood, odată cu apariţia ei în filmul “O Teri”, în care cântă şi dansează. Cu această ocazie, lecţiile de belly-dance luate cu câţiva ani în urmă i-au fost foarte utile frumoasei blonde.

 

 

blank