Într-un stat democratic şi bine aşezat, justiţia este unul dintre pilonii de stabilitate şi dezvoltare, iar domnia legii este esenţială. Înainte de 1989, sistemul judiciar era pus în slujba dorinţelor partidului comunist şi a familiei Ceauşescu. Istoria corputiei din România, de la Adrian Năstase la Liviu Dragnea.
Istoria corputiei în România, de la Năstase la Dragnea
După ’90, avatarurile justiţiei au marcat întreaga existenţă a noului stat roman. Astăzi, în campania După 30 de ani, vorbim despre transformările prin care a trecut acest domeniu sensibil, şi care au fost principalele momente de luptă anti-coruptie.
Înainte de 1989 exista o ordine de drept, bazată pe sistemul comunist, autocratic şi abuziv, acolo unde drepturile şi libertăţile omului erau deseori încălcate de un sistem represiv. După schimbarea regimului comunist, societatea românească a trecut prin convulsii şi transformări. În primii ani de după 1990, atunci când sistemul încerca să se aşeze pe noi coordonate, au fost trasate instituţiile care ar fi trebuit să întărească statul român.
Istoria corputiei în România, de la Năstase la Dragnea
Principiul separării puterilor în stat a fost trecut în Constituţia din 1991. Dacă în timpul regimului Ceauşescu, Partidul era de multe ori peste lege, în anii care au urmat, situaţia a tins să se perpetueze. Judecători slabi sau corupţi, procurori nepregătiţi sau complici au dus România la niveluri de corupţie greu de imaginat într-o ţară europeană.
Potrivit legii, judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii, în realitate au existat nenumărate cazuri de obediența a magistraţilor în fața politicienilor sau serviciilor secrete în lupta acestora pentru putere şi îmbogăţire.
La începutul anilor 2000, România era la un nivel de corupţie generalizată şi percepţia societăţii era ca statul este capturat de baroni locali care se îmbogăţeau peste noapte. Ion Iliescu dădea chiar indicaţii despre cum să se facă actul de justiţie.
În 2002, pe fondul aderării la UE, dar şi presiunii sociale, premierul Adrian Năstase face public anunţul înfiinţării Parchetului Naţional al anticorupţiei, PNA şi crearea legilor anticorupţie. La început, aceste schimbări au fost făcute doar de ochii europenilor şi partenerilor din NATO. La conducerea PNA a fost instalat Ion Amăriei, un personaj slab, cu probleme de integritate.
Iar cazurile instrumentate de PNA sunt rizibile- controlori de RATB sau naşii din trenuri.
Primul caz de notorietate este arestarea lui Fănel Pavalache, zis Crapul, consilierul ministrului Şerban Mihăilescu poreclit “Miki Şpagă”. Acesta a cerut 4 milioane de dolari pentru a bloca procedura de lichidare la Banca Internaţională a Religiilor. Cazul a făcut valuri în guvern.
Era pentru prima dată când Justiţia din ţara noastră se atingea de un personaj important – au urmat cercetări penale pe numele unor oameni grei- Nicolae Mischie, baron de Gorj, Marian Oprișan- baron de Vrancea, Vasile Duța – senator PSD, Bebe Ivanovici- baron de Ilfov, Ioan Avram Mureşan, fost ministru PNŢCD al Al agriculturii. Opinia publică a fost convinsă că anchetele se fac doar de ochii partenerilor europeni.
Presiunea exercitată pe magistraţi era constantă- cazul Panait din 2002 arată modul în care procurorii erau presaţi să execute ordinele politice. Un procuror bihorean, Alexandru Lele îl anchetează pe fiul prefectului de Bihor, Adrian Tărău, bănuit de afaceri ilicite cu produse petroliere. În sprijinul beizadelei intervin personaje politice importante.
Dar şi Adrian Năstase dă o declaraţie controversată în sprijinul lui Tărău. La Bihor este trimis un tânăr procuror care să-l ancheteze pe procurorul de caz, Alexandru Lele. Cazul ia o întorsătură neaşteptată când, la întoarcerea în Bucureşti, tânărul procuror Panait se sinucide. Au fost denunţate presiunile la care a fost supus. Nu este de neglijat ca procurorul de doar 29 de ani era doctorandul ministrului Justiţiei Rodica Stanoiu, cea care era văzută în epoca ca o eminentă cenuşie şi o piedică reformarea sistemului judiciar. Dosarul Târau a eşuat, beizadeaua continuându-şi nestingherit afacerile, astăzi fiind un apropiat al şefului SRI Eduard Hellvig.
După schimbarea puterii în 2005, PNA se transformă în DNA. Ministrul Justiţiei devine Monica Macovei care aduce la conducerea instituţiei anticorupţie pe Daniel Morar. Încep să fie turate motoarele luptei împotriva flagelului ce cuprinsese întreaga clasă politică. Mai mult, DNA primea şi pârghii legale pentru putea ancheta şi parlamentari şi miniştri.
În aceiaşi perioadă este desfiinţată de către Monica Macovei SIPA- serviciul de informaţii al Ministerului Justiţiei, care fusese transformată în Direcţia Generală de Protecţie şi Anticorupţie. Serviciul secret înţesat de foşti securişti era acuzat că pune presiune şi şantajează magistraţii.
Încep primele arestări de miniştri şi clasa politică devine agitată. Parlamentari şi miniştri ripostează şi încearcă să blocheze activitatea DNA. Până în 2006, parchetul anchetase zeci de politicieni atât din Opoziţie, cât şi de la guvernare. Acţiunile au culminat cu anchetarea vicepremierului George Copos în cazul Loteria. Politicienii au început să intre în vrie. Era de neconceput ca un politician la putere să fie anchetat.
Lupta anticorupţie, susţinută la începuturi şi de preşedintele Traian Băsescu, a avut un rol crucial în intrarea României în Uniunea Europeană în ianuarie 2007, atunci când steguleţele pe justiţie au fost parţial ridicate. România s-a angajat însă la un proces de monitorizare şi verificare, contestat constant de politicienii romani, dar care a ţinut constant presiunea pe lupta anticorupţie.
Un alt moment important a fost în 2006 semnarea unor protocoale controversate între DNA şi SRI. Până a acel moment sesizările din partea serviciului secret erau slabe şi lipsite de consistenţă. Din păcate, ceea ce trebuia să fie un act pur tehnic şi de eficientizare a luptei anticorupţiei a deschis şi calea unor abuzuri. Justiţia intra într-o nouă epocă.
Spectacolul cătuşelor tine agenda zilei. Zeci de politicieni şi oameni de afaceri se perinda prin sediul din Ştirbei Vodă. Lupta anti-coruptie, după modelul “Mani pulite” din Italia provoacă unde de şoc în societate.
Politicienii au încercat succesiv să limiteze puterile DNA şi să înfrâneze lupta anti corupţie.
Ministrul Justiţiei Tudor Chiuariu a cerut schimbarea şefului secţiei care ancheta parlamentari şi miniştri şi unii, care-ii erau foarte apropiaţi. Cum era Relu Fenechiu. Tot Chiuariu a încercat să desfiinţeze DNA prin contopirea cu DIICOT.
Istoria corputiei în România, de la Năstase la Dragnea
La conducerea DNA a venit în 2013 Laura Codruța Kovesi, devenită spaima clasei politice corupte. Fost procuror general al României, aceasta a accelerat activitatea DNA. Dosarele s-au adunat pe bandă rulantă, între acestea s-au strecurat şi abuzuri sau cazuri de justiţie selectivă, eşecuri penalizate de politicieni, dar care au creat şi o breşă în încrederea publică.
Au fost anchetate şi condamnate pentru corupţie mii de persoane- un fost premier, zeci de miniştri, primari, oameni de afaceri, şefi de consilii judeţene şi funcţionari, dar şi magistrate, judecători şi procurori. Momentul condamnării lui Adrian Năstase în 2014 a fost extrem de important. A fost politicianul care a înfiinţat PNA, dar şi-a încheiat cariera politică cu o condamnare penală.
Arestarea Elenei Udrea, apropiată preşedintelui Traian Băsescu şi a fostei şefe DIICOT, Alina Bica a arătat că lupta anticorupţie a intrat într-o altă zonă de politicieni, dar dezvăluie şi cangrena generalizată din timpul mandatului fostului preşedinte Băsescu.
În acelaşi timp, Justiţia eşuează în dosare celebre – procesul Revoluţiei, al mineriadelor sau, recent, al celei mai mari reţele de trafic de fiinite umane din Ţandărei. Frustrarea publică vine şi din lipsă de interes a decidenţilor statului pentru recuperarea prejudiciilor provenite din infracţiuni.
Istoria corputiei în România, de la Năstase la Dragnea
Venirea la putere a PSD în 2016, pe un val de neîncredere a populaţiei, a adus lupta împotriva anti-corupției la un alt nivel. Dosarele lui Liviu Dragnea au devenit pretextul pentru asalturile împotriva structurilor justiţiei. Un CSM obedient şi o Curte Constituţională politizata au completat demersurile controversate ale guvernului şi Parlamentului. Şerban Nicolae, Eugen Nicolicea, Florin Iordache sau Tudorel Toader au devenit campionii luptei împotriva independenţei justiţiei.
Încercările de restauraţie au scos lumea în stradă şi nenumărate au fost momentele de cumpănă în care presiunea publică şi-a spus cuvântul. Aşa cum a fost şi la Ordonanţa 13.
Condamnarea lui Liviu Dragnea părea că a stăvilit asaltul asupra instituţiilor din justiţie, dar este greu de crezut că vor reuşi să funcţioneze la parametrii sănătoşi în următorii ani. Un pilon important în democraţie, la 30 de ani de la schimbarea regimului, Justiţia pare neputincioasă în contribuţia ei la evoluţia statului român modern.