Irinel Columbeanu
Featured, Life

Irinel Columbeanu pare să-și revină financiar. Recent, s-a etalat cu o mașină de lux

Irinel Columbeanu, cunoscut în trecut ca „miliardarul de la Izvorani”, s-a etalat cu o mașină scumpă și două femei frumoase, exact ca în vremurile de glorie.

Irinel Columbeanu pare că a revenit în forță, „miliardarul de la Izvorani” s-a afișat cu o mașină Range Rover de 50.000 de euro, în fața unui mall din nordul Capitalei, una dintre zonele preferate ale oamenilor bogați.

Această întâmplare este o surpriză neașteptată, având în vedere că în ultimii ani, viața lui Irinel Columbeanu nu mai are nimic de-a face cu luxul de altă dată. Cel care în vremurile de glorie fusese supranumit „miliardarul de la Izvorani” a trecut printr-o perioadă nefastă din perspectivă financiară.

Columbeanu, bărbatul pentru care mașinile scumpe și opulența erau la ordinea zilei, a fost copleșit de datorii. Fostul bogătaș a fost nevoit să-și vândă vila din apropierea Capitalei, precum și toate mașinile de lux pe care le deținea din perioada în care se afla cu Monica Gabor. Le-a înlocuit, la început, cu un Opel Astra, second-hand, după care cu un Mercedes vechi de 20 de ani.

Columbeanu cu bolidul de lux la un restaurant de fițe din Capitală

Columbeanu a avut recent o apariție extravagantă, fostul bogătaș s-a etalat cu o mașină de lux, al cărei preț se ridică la valoarea unui apartament de dimensiuni medii, condusă bineînțeles de un șofer personal.

Lui Irinel i s-a deschis portiera și a pășit din bolidul de lux alături de două tinere superbe. Irinel și anturajul său s-au plimbat prin zonă, apoi s-au relaxat la un restaurant de fițe. După cina pe care au luat-o alături de cele două dive, Columbeanu și cele două tinere s-au refugiat la apartamentul fostului miliardar.

blank