Actualitate, Featured

Irina Tănase, în vizită la pușcărie, de ziua lui Dragnea

În ziua în care împlinește 57 de ani, fostul președinte PSD Liviu Dragnea este vizitat în penitenciar de cei doi copii ai săi și de iubita lui, Irina Tănase.

Aceștia au la dispoziție două ore pe care le pot petrece alături de Liviu Dragnea. Au venit cu mai multe bagaje la penitenciar.

Nu au făcut însă declarații presei.

Vizita are loc la câteva ore după ce Irina Tănase i-a dedicat, luni, pe Instagram, lui Liviu Dragnea o poezie de dragoste aparținând scriitoarei britanice Elizabeth Barrett Browning, dedicată soțului acesteia, poetul Robert Browning.

Liviu Dragnea a cerut o permisie de o zi, dar cererea i-a fost refuzată.

Liviu Dragnea este încarcerat la Penitenciarul Rahova după condamnarea la 3 ani și 6 luni de închisoare în dosarul angajărilor fictive de la Protecția Copilului Teleorman, pe 27 mai, la o zi după alegerile europarlamentare.