Dacă altădată, Irina Columbeanu îşi dedica mare parte din timp reţelelor sociale, ţinându-şi fanii la curent cu activităţile ei, de luni bune nu a mai alocat atât de mult timp acestui lucru.

Din când în cand, însă, mama ei îi ţine la curent pe fanii Irinucăi cu ce face aceasta. Irina s-a mutat, din 2019, în America, unde locuieşte mama ei. Zilele trecute a început şcoala, prilej cu care a participat la ceea ce în SUA se numeşte Homecoming Dance. Evenimentul are loc în multe dintre liceele şi colegiile americane, marcând reîntoarcerea elevilor în bănci. Concret, este vorba despre un banchet cu dress-code.

Pentru Homecoming Dance, Irina s-a pregătit în detaliu şi, cu siguranţă, cu mari emoţii.

Îmbrăcată cu o rochie albă, tip furou, extrem de elegantă, încălţată cu sandale de seară şi accesorizată cu un clutch şi bijuterii preţioase, Irina Columbeanu are un aer distins, fără, însă, să-şi fi pierdut candoarea. Adolescenta pare desprinsă din albumul cu fotografii al mamei sale, singura diferenţă fiind culoarea părului.

Înaltă, cu părul lung şi copiind gesturile mamei sale, aceasta a pozat într-o ipostază distinsă, elegantă, în care nu a mai fost văzută niciodată până acum.
Irina Columbeanu
Fotografiile postate pe Instagram au fost realizate la etajul vilei lui Mr. Pink din Malibu, chiar lângă treptele ce coboară spre living, semn că Monica Gabor şi fiica sa continuă să locuiască acolo, în ciuda zvonurilor care au circulat în spaţiul public în ultimele luni, potrivit cărora cei doi s-ar fi despărţit.

După mult timp în care Irinuca nu a mai postat nimic pe Instagram, fanii au asaltat-o cu complimente: „Trăieşte, măi!”, „Doamne, cât de frumoasă eşti!”, „Superbăăă”, „Real princess”, „Tu mi-ai făcut copilăria mai frumoasă”. La rândul său, sora mamei sale, Ramona Gabor, a complimentat-o: „Superba mea nepoată ❤️ Ai arătat incredibil!”.