Actualitate, Stirea Zilei

Ipoteză şocantă… doar pentru că aşa vrem noi, iubitorii de animale

jpg

Există o categorie de oameni cu o imaginaţie foarte mare, care-şi pot închipui că orice ficţiune este cu siguranţă o realitate. Şi nu ne referim la existenţa extratereştrilor…

Să ne închipuim că ne putem teme de orice. Ce trebuie să facem în acest sens?! Să găsim o temă. Astăzi e vorba de câinii comunitari. Dacă vrem să fim buni cu unii, trebuie neapărat să fim răi cu alţii, asta pentru că aşa cere legea universală a compensaţiei.

Aşadar, e posibil sau chiar sigur – după cum vine cu certitudinea fostul parlamentar Marius Marinescu, actualul preşedinte al Federaţiei pentru Protecţia Animalelor – ca în jurul parcurilor, mai ales a celor destinate copiilor, să fie nişte oameni răi care-şi chinuie câinii făcând din blânzii prieteni ai omului, duşmanii omului. Adică pe acolo, pe undeva, ascunşi de tufişuri, nişte indivizi îşi antrenează câinii de luptă. Şi stau ce stau ei la pândă, până le pică în plasă o fiinţă inocentă…

02turb

Aşa că se presupune că în momentul în care un copilaş de 4 ani se rătăceşte, stăpânul jubilează de bucurie şi-şi asmute câinele pe inocenta fiinţă să vadă cât de bine a reuşit să-şi antreneze câinele. Ştie, ori ba să-şi nimicească inamicul? Evident că ştie! S-a văzut cum l-a mutilat unul pe Ionuţ, susţine Marinescu. Apoi tot fostul politician şi-a imaginat că stăpânul câinelui ucigaş, odată “lupta” încheiată, a luat trupul copilului şi l-a mutat în alt loc, acolo unde erau nişte maidanezi cuminţi, care dădeau jucăuş din coadă. A făcut-o special pentru cei care vor veni să-l caute pe Ionuţ! Şi ce dacă Andrei, fratele mai mare, a văzut din start atacul haitei de comunitari?! Şi ce dacă Andrei are coşmaruri cu Ionuţ târât şi muşcat de maidanezi? Asta nu este decât o închipuire de om mic, nu de om mare, cu o imaginaţie şi mai mare ca aceea a fostului senator Marius Marinescu!

16506Şi uite aşa a apărut o ştire de presă. Nouă. Se trâmbiţează că este vorba despre o răsturnare de situaţie în cazul copilului ucis. Adică, ziariştii de la DCNews au aflat că în ancheta copilului ucis în Parcul Tei au apărut detalii şocante şi că analizele ADN arată că nu ar fi fost omorât de cei şase câini vagabonzi! Aşa spun sursele, nu ziariştii! Analizele ADN ar arăta că în probele prelevate din rănile copilului ucis nu a fost găsit ADN-ul niciunui câine dintre cei şase maidanezi acuzați că l-ar fi ucis pe Ionuţ.

Aşa o fi, or fi alţi câini! Cum s-ar putea deduce au făcut o rocadă cu o altă haită numai ca să dejoace ancheta poliţiştilor cu microscop! Dar de unde până unde apare ipoteza că bietul Ionuţ ar fi “fost atacat și ucis de un câine de luptă, după care cadavrul ar fi fost plasat în locul unde a fost găsit, pentru a se da vina pe câinii vagabonzi” este de neînţeles! Doar pentru că a spus-o omul cu greutate Marius Marinescu?!

Bineînţeles că “informaţiile nu au putut fi confirmate din surse oficiale” şi că “în astfel de cazuri, de regulă, se fac analize suplimentare”.

Dar Marius Marinescu o ţine morţiş: “A fost un câine de luptă!” şi este sigur că această ipoteză se va dovedi adevărată, că uite aşa vrea el.

“Am susținut încă de la început că acel copil a fost ucis de un câine de luptă. Era imposibil ca niște câini comunitari să facă acele răni pe trupul copilului. Și era imposibil ca după acest atac, acei câini să stea liniștiți și să dea din coadă. Orice etolog a înțeles că acei câini nu erau vinovați. Poate că unul dintre ei a mirosit copilul și avea urme de sânge pe blană, dar așa cum s-a văzut și la televizor, erau rezultatul unei atingeri, nu erau produse de o mușcătură. A fost o campanie de dezinformare, de învrăjbire a populației. În acest moment, autoritățile sunt obligate să-l identifice pe proprietarul câinelui de luptă vinovat, care a târât corpul în locul în care a fost găsit”, a declarat Marius Marinescu.

 

Deci isteria pe tema câinilor este în zadar, spune Marinescu. Faptul că un fost parlamentar nu este deranjat că legile acestei ţări nu sunt aplicate şi nimeni nu e tras la răspundere, este un moft! Faptul că sunt zeci de mii de câini vagabonzi, bolnavi, flămânzi şi periculoşi în Bucureşti şi în restul ţării, este un moft! Faptul că nimeni nu îi strânge de pe străzi şi că ONG-urile primesc bani pentru îngrijirea lor, dar fără să se vadă niciun efect, este un moft! Respectiv, moartea celor trei oameni şi miile de persoane mutilate până acum de maidanezi sunt un moft!

Domnule Marius Marinescu dacă nu mai aveţi mintea limpede şi nu puteţi pune într-un balans viaţa unui om cu viaţa unui câine este destul de grav, dar spuneţi-o în faţa oglinzii, nu în faţa unei camere de filmat. Bucureştenii vor siguranţă, nu teroare pe străzi! Nimeni nu a demonstrat până acum cum castrarea câinilor duce la micşorarea numărului lor pe străzi. Lăsaţi-i pe iubitorii de animale să le salveze din centrele specializate şi dacă sunt aşa de mulţi cum credeţi, îi vor salva pe toţi.

Dar dacă trec şapte zile, 14 zile, şi nimeni nu-i ia… asta e singura soluţie! În fiecare ţară occidentală, membră a UE, se practică eutanasierea. Verificaţi! În consecinţă, vreau şi eu o ţară ca afară…