Ionuț Lupescu
Featured, Sport

Ionuț Lupescu nu s-a retras din DDB, însă cere explicații după ultimele decizii: “Nu înțeleg strategia asta”

După ce a apărut informația conform căreia s-ar fi retras din programul DDB, acolo unde este membru Elite, Ionuț Lupescu a reacționat.

Fostul mare jucător din Ștefan cel Mare Ionuț Lupescu a precizat că nu se retrage din respectivul program socios. Acesta critică actuala strategie a clubului, iar ținta criticilor sale este Nicolae Badea, cel considerat conducătorul din umbră al ”câinilor”.

De asemenea, fostul mare internațional nu este de acord nici cu actuala conducere a clubului, formată din Iuliu Mureșan, Răzvan Zăvăleanu și Mihai Matei, iar în locul lor ar vrea să fie aduși Marius Niculae, Ionel Dănciulescu și Florin Răducioiu.

”Salutare „câinilor”,

Am primit mai multe mesaje din partea prietenilor mei referitor la retragerea mea din DDB. Nu m-am retras și nu am de gând să mă retrag din DDB!

Ceea ce nu înțeleg este strategia pe care DDB-ul a luat-o la începutul acestui campionat. Nu am primit din partea Președintelui de drept, Cristi Hîldan, pe care îl prețuim cu toții, o informare despre decizia de intrare în insolvență. Sau poate a hotărât altcineva și asta nu este în ordine!

Mai nou citesc că toate drumurile, în ceea ce privește Dinamo, trec pe la celebra firmă Computerland.

Vă rog să mă corectați dacă greșesc :

1. Domnul Badea a fost Președintele Consiliului de Administrație atunci când clubul a fost vândut către Ionuț Negoiță. În afara faptului că și-au încasat banii (mai devreme sau mai târziu), clubul a avut o datorie de 15 milioane de euro!

2. Mâna sa dreapta a făcut închisoare pentru neregulile găsite în club.

3. S-a întârziat construcția, atât de necesară, a noului stadion tot din cauza acționarului minoritar.

4. A fost instalat Bonetti ca antrenor în această vară, la insistențele domnului Badea.

Eu înțeleg că l-a apucat dragostea de Dinamo, dar nu e normal să conduci pe spinarea cotizanților, care aduc cei mai mulți bani. Oare această apropiere are vreo legătură cu ieșirea din insolvență a clubului pentru a intra din nou în posesia lui?!
dinamo
Eu am înțeles de la DDB că dorința tuturor este să progresăm și să reformăm clubul, nu să ne întoarcem la vechile practici. Cred că vina principală este a acelora din bordul DDB care se duc cu cererea de aprobare în Pipera.

Am rămas surprins când administratorul judiciar a spus că nu există soluții și fonduri pentru aducerea câtorva foști dinamoviști emblematici în structura clubului. Din punctul meu de vedere, soluția este cât se poate de simplă: în locul celor trei care se pozau la începutul campionatului (domnul Zăvăleanu, domnul Mureșan și domnul Matei) ar trebui să fie Marius Niculae, Florin Răduciou și Ionel Dănciulescu, care toți ar dori să ajute Dinamo. Salariile s-ar transfera către cei trei băieți și probabil ar fi și mai mici.

Am înțeles ca acești băieți au și avut discuții cu „Guru” (n.r. așa cum a fost numit Nicolae Badea de Răzvan Oprea), dar nu poți sa te folosești de ei pentru a-i pune să fie bodyguarzi între antrenor și jucători! Trebuie să le dam atribuții și responsabilități, să conducă clubul!

Eu atât am avut de spus și nu am alte comentarii. Sper ca Mircea și băieții să se concentreze pe ceea ce au de făcut și să ieșim cât mai repede din zona roșie!

Multa baftă!”, a fost mesajul postat de Ionuț Lupescu, pe pagina sa de Facebook.