Politic, Stiri

Ion Iliescu, despre numirea Corinei Creţu în postul de comisar pentru Politică Regională: E un lucru pozitiv

Preşedintele viitoarei Comisii Europene, Jean-Claude Juncker, a anunţat, miercuri, că europarlamentarul PSD Corina Creţu, nominalizată din partea României în viitoarea Comisie, a primit postul de comisar pentru Politică Regională. Ion Iliescu a declarat, la România TV, că europarlamentarul Corina Creţu va are o misiune importantă în programul de dezvoltare regională.

ion_iliescu_85289200

„Este un lucru pozitiv. Corina Creţu este deja la al doilea mandat de parlamentar european, a desfăşurat o activitate continuă încă din prima parte a anilor ’90”, a declarat Ion Iliescu la România TV.

Fostul preşedinte a precizat că europarlamentarul Corina Creţu, în calitatea sa de comisar pentru Politică Regională, va gestiona 350 de miliarde de euro, dar „nu va rezolva problemele României, ci ale Uniunii Europene”.

„Acest post se referă la o realitate, că Uniunea Europeană reuneşte ţări cu nivele diferite de dezvoltare. Dezvoltarea regională caută să ajute ţările rămase în urmă, să reducă distanţa dintre ţările mai dezvoltate şi cele mai puţin dezvoltate. Noi şi Bulgaria suntem la coada clasamentului”, a mai spus Ion Iliescu.

Fostul preşedinte al României a mai precizat că speră ca odată cu părăsirea lui Traian Băsescu a mandatului de şef al statului, ţara noastră să intre „într-o perioadă de echilbru şi să putem folosi statutul de ţară membra în UE în folosul ţării”.

Preşedintele ales al viitoarei Comisii Europene, Jean-Claude Juncker, a prezentat componenţa Colegiului comisarilor pentru perioada 2014-2019 şi repartizarea portofoliilor sectoriale.

Comisiariatul Regio, pe care Creţu îl va conduce, este unul dintre cele mai importante comisariate din CE.

Comisariatul european pentru politică regională dispune de aproape o treime din întreg bugetul UE pentru perioada 2014-2020, respectiv 351,8 mld euro, dintr-un total de 1082 mld euro. Politica regională a UE este așadar principalul instrument pentru investiții al Uniunii.

Aceste resurse sunt utilizate pentru finanțarea infrastructurilor de transport și comunicații strategice, pentru a favoriza trecerea la o economie mai prietenoasă cu mediul înconjurător, pentru a sprijini întreprinderile mici și mijlocii (IMM-uri) în a devenit din ce în ce mai inovatoare și mai competitive, pentru a crearea de noi locuri de muncă, pentru a consolida și moderniza sistemele de educație și pentru a construi o societate mai incluzivă. Toate acestea sunt domenii în care România se află în urma multor state membre ale Uniunii, de aceea prezența unui român la conducerea acestui comisariat va reprezenta un avantaj semificativ.

Comisarul responsabil pentru acest portofoliu va gestiona politicile care au drept obiectiv crearea de locuri de muncă şi încurajarea creşterii economice, combaterea schimbărilor climatice şi a dependenţei energetice, reducerea sărăciei, respectiv combaterea excluziunii sociale.

blank