Actualitate, Stiri

Ion Ficior, fostul comandant al coloniei de muncă Periprava, spune că e curat ca o fată mare

 

Ion Ficior: Deţinuţii n-au murit de foame sau de bătaie, ci de bătrâneţe

ficior_poza_34785500

Ion Ficior, fost comandant al coloniei de muncă Periprava, acuzat de zeci de foşti deţinuţi că a instaurat un regim de exterminare, spune că cei închişi acolo n-au murit nici de foame, nici de bătaie, ci de bătrâneţe.

Peste 40 de deţinuţi politici, supravieţuitori ai închisorii de la Periprava din Delta Dunării, un adevărat “lagăr de exterminare”, aşa cum chiar ei îl numesc, îşi amintesc perfect de condiţiile de detenţie şi în special de torturile aplicate personal de către comandantul Ion Ficior, potrivit Gândul.

În interviul acordat publicaţiei online, Ficior spune că educaţia sa de baptist nu i-ar fi permis să facă lucrurile de care este acuzat şi că a fost mult timp hărţuit pentru religia sa. El povesteşte cum s-a înscris în Partidul Comunist, cum a ajuns să lucreze la Direcţia Generală a Penitenciarelor, din 1951, respectiv la Periprava, ca locţiitor, din 1958, şi în funcţia de comandant, din 1960.

“Comandatul avea atribuţiunile lui de comandant. Nu avea atribuţiuni să bată, nici să înjure”, spune Ficior, întrebat ce i s-a spus să facă în poziţia pe care o ocupa la Periprava, deşi admite că anterior, pe când era la Penitenciare, adjunctul ministrului de Interne de atunci dăduse dispoziţii verbale “ca şi deţinuţii de drept comun şi politicii să simtă puşcăria”, adică “şi cu bătaie, şi cu chestii din astea…”.

Tot el spune că educaţia de acasă nu îi permitea să înjure şi nici atât să bată pe cineva. “Eu am dat ordin să nu fie loviţi oamenii. Am spus că pe acela care încearcă să lovească vreun deţinut, îl dau afară”, declară Ficior.

Pus în faţa mărturiilor unor deţinuţi de la Periprava, conform cărora aceştia erau înfometaţi şi bătuţi, astfel că zilnic murea câte unul, Ficior spune: “Nicăieri nu am făcut aşa ceva. Nu mi-am permis. Dacă eu făceam asta, apoi de la mine în jos făceau toţi. (…) Păi, dacă în fiecare zi trebuia să moară câte cineva, cât am stat acolo, oho…”.

Întrebat cum explică moartea a 44 de deţinuţi în perioada decembrie 1959 – iunie 1960, aşa cum este consemnat în documentele oficiale, Ficior răspunde că “au murit de bătrâneţe”. “Oameni care s-au îmbolnăvit, i-am tratat cât am putut eu. Nu am fost eu… Sunt lucruri peste putinţa oamenilor. Dacă se duce la spital şi la spital moare, e de vină cine?”, mai spune acesta.

El dă ca exemplu şi cazul unui deţinut care urma să fie eliberat şi, în drum spre postul de control, “s-a împiedicat, probabil că suferea şi cu inima, şi a căzut cu nasul în nisip. N-a mai apucat să îşi ia biletul de eliberare. A murit”.

Întrebat cum pot minţi zeci de oameni care vorbesc despre bătăi şi torturi îndurate de deţinuţi, Ficior spune “Eu am dat ordin să nu se întâmple treaba asta, darămite să o fac eu? Poate, nu 10, 100 de deţinuţi să scrie treaba asta. Sigur că ei nu mă pot aplauda pe mine”.

La întrebarea privind acuzaţiile a cel puţin doi foşti deţinuţi conform cărora el şi Nicolae Moromete, un alt comandant de penitenciar renumit pentru cruzimea sa, îi alergau pe deţinuţi cu caii şi îi loveau cu parul, fostul comandant de la Periprava răspunde “Nu săream peste ei?”, şi-apoi: “Cum să fac asta, domnule?! Vă puteţi imagina că un om credincios, ca mine, să facă aşa ceva la Periprava?”.

Totodată el susţine că deţinuţii decedaţi erau înmormântaţi în cimitir, cu cruce, pe care le erau trecute datele, şi nu în gropi comune, în colonie.

Ion Ficior mai povesteşte că îi ptoteja pe credincioşii adventişti, pe care nu îi pedepsea dacă nu munceau sâmbăta, dar şi pe preoţi, lăsându-i să se roage, şi că permitea deţinuţilor să corespondeze cu familiile. “Eu mă mir că nu am fost tras de mânecă pentru multe alte lucruri”, declară el.

Din mărturiile a patru dintre foştii deţinuţi de la Periprava a reieşit acelaşi lucru, respectiv faptul că în colonie mureau câte doi-trei deţinuţi pe sătămână, iar cadavrele erau aruncate în adevărate gropi comune.

Tot din declaraţiile celor patru, a reieşti că Ion Ficior îi bătea pe deţinuţii care, de foame, mâncau porumb crud de pe câmp, unde munceau, pe cei care nu-şi făceau norma, dar şi fără motiv, dacă arătau trişti sau nu.

Cei patru supravieţuitori sunt Ioan Tranculov, Caius Muţiu, Iosif Corpaş şi Octavian Bjoza.