Actualitate, Featured

Ion Cristoiu face praf guvernul tehnocrat al „raţei mecanice” Iohannis

Ion Cristoiu a făcut pe blogul personal o comparaţie între România şi ţările unde chiar se întâmplă lucruri. Spre exemplu, jurnalistul a amintit despre construirea unuia dintre cele mai lungi poduri suspendate din lume, comparând cu situația din România,unde nu s-au încheiat nici până în acest moment lucrările de consolidare ale Muzeului Național de Istorie.

“În doar 3 ani, turcii au construit peste Bosfor unul dintre cele mai lungi poduri suspendate din lume. Din 2002, de 14 ani, adică, noi nu reușim să încheiem lucrările de consolidare a Muzeului Național de Istorie.

O știre publicată miercuri, 31 august 2016, anunța că lucrările de renovare ale Muzeului Național de Istorie se vor încheia, dacă vor fi reluate în 2017, peste cinci ani.
Știți cînd au început lucrările la Muzeul Național de Istorie?
În 2002!
Poate să-mi spună cineva de ce nu ducem noi nimic pînă la capăt?
Suntem blestemați să trăim în țara lucrului niciodată făcut?

Unul dintre cele mai lungi poduri suspendate din lume, are 1,4 km lungime, 59 km lăţime, câte patru benzi pentru fiecare sens de circulaţie, două căi ferate.”, a spus jurnalistul.

Cristoiu face referire și la fosta clădire a Casei Monopolurilor, care stă cu lucrările abandonate de 9 ani.

„Fosta clădire a Casei Monopolurilor stă cu lucrările abandonate de 9 ani.
În toţi aceşti 9 ani nu s-a întrebat nimeni de ce s-au abandonat lucrările.
Au trecut prin Bucureştiul ăsta miniştri, politicieni, primari, lideri de opinie.
Toţi au dat şi dau nas în nas cu lucrurile de mîntuială consemnate mai sus.
Nu s-a întrebat nimeni de ce clădirea Legaţiei germane e o ruină, de ce sînt atîtea clădiri goale pe Calea Victoriei, de ce e Lido în renovare de cinci ani, de ce e afumată faţada fostului Ciclop de parcă ar fi din Valea Jiului şi nu din Bucureşti?”, a continuat Cristoiu.

De asemenea, Cristoiu critică atât Guvernul Cioloș, cât și pe președinte pentru situația aceasta.

„Am pierdut un an cu experimentul tembel numit Guvernul de tehnocraţi.
Am pierdut doi ani cu un preşedinte pe post de Raţă Mecanică.
Vor veni alegerile din decembrie 2016.
Vom mai pierde patru ani cu o nouă experienţă pe sufletul viu al poporului român.
Nu se va construi nimic, nici măcar un podeț.
Lucrărilor existente, începute cu ani în urmă și abandonate, li se vor adăuga alte și alte lucrări, începute și condamnate așa să rămînă.”, a mai spus jurnalistul.

blank