Actualitate

Ion Cristoiu dezvăluie cum joacă SRI și DNA în cazul Mariana Rarinca

Cazul Marianei Rarinca, femeia acuzată de șantaj de Livia Stanciu și declarată nevinovată de Curtea de Apel București după ce a stat 6 luni în arest preventiv, este cel mai mediatizat în această perioadă. Ion Cristoiu dezvăluie roluirile SRI și DNA în noul caz, în care instituția condusă de Laura Codruta Kovesi a făcut contestație în anulare la decizia magistraților. Cristoiu scrie și despre precedentul lui  Dan Voiculescu cel care a făcut și el o contestație în anulare.
”8 august 2014.
Ion Cristoiu
Un complet al Curții de Apel București alcătuit din Camelia Bogdan și Alexandru Mihalcea îl condamnă pe Dan Voiculescu la 10 ani închisoare cu executare în Procesul DNA versus Dan Voiculescu.
Imediat, angajații Trustului Intact, și nu numai ei, ci și mulți lideri PC și PSD, purced la o contestare uriașă a Sentinței. Seară de seară, Antena 3 se străduie să dovedească nu numai că Dan Voiculescu e nevinovat, dar și că membrii Completului au fost părtinitori. Mai ales judecătoarea Camelia Bogdan e luată de păr și tăvălită prin calomnii și insulte.
 
Cealaltă parte a presei clocotește de indignare față de ceea ce ea denunță drept atac la Justiția independentă din România. Politicienii care cutează să aibă obiecții publice față de sentință sunt puși la zid pe motiv că discută o sentință definitivă.
O sentință definitivă nu se discută în public! se proclamă pe toate site-urile și la toate televiziunile din cealaltă parte a presei.
CSM-ul se autosesizează în chestiunea a ceea ce el numește apărarea onoarei celor doi magistrați.
Se dă un Comunicat în care atacarea sentinței e taxată drept lovitură dată Justiției independente.
20 mai 2015.
Un Complet al Curții de Apel București alcătuit din judecătoarea Risantea Găgescu și Damian Dolache o achită pe Mariana Rarinca în Procesul DNA versus Mariana Rarinca.
Sentința e constestată vehement de DNA, de judecătorul Cristi Danileț, membru al CSM, dar mai ales de jurnaliștii care, cu doar un an în urmă, proclamau drept atentat la independența Justiției contestarea de către jurnaliștii Trustului Intact a sentinței date tot de Curtea de Apel în cazul Dan Voiculescu.
Mai mult și mai grav, DNA depune o cerere de contestare în anulare a sentinței, cerere în care judecătoarea Risantea Găgescu e luată de păr și tîrîtă prin calomnia că ar fi pronunțat o sentință părtinitoare din motive personale.
Concomitent, presa aservită Binomului SRI-DNA publică fără să schimbe o virgulă un material mizer produs de DNA care ridică terfelirea judecătoarei la înaltele cote ale terfelirii Cameliei Bogdan de către presa lui Dan Voiculescu după sentința din 8 august 2014.
CSM-ul a reacționat virulent de fiecare dată cînd cineva a pus la îndoială o sentință definitivă. Pe mine, un Comunicat al CSM m-a acuzat de a fi afectat independența Justiției doar pentru că îndrăznisem să spun că o sentință mi se părea nedreaptă.
Atenție!
Nu zisesem nimic despre membrii Completului. Pur și simplu scrisesem că sentința mi se pare nedreaptă.
Azi, DNA și presa Binomului SRI-DNA nu numai că denunță nedreaptă o sentință definitivă, dar, mai mult, atacă virulent imaginea judecătoarei Risantea Găgescu, care a îndrăznit să nu asculte ordinele Binomului de a o condamna pe Mariana Rarinca, deoarece Livia Stanciu a fost proclamată Obiectiv de interes național, ca și Delta Dunării.
CSM-ul se face că nu vede această contestare publică a unei sentințe definitive, dar mai ales punerea la îndoială a onoarei unui magistrat.
CSM se vede că nu vede că un membru CSM, judecătorul Cristi Danileț, face turului televiziunilor pentru a contesta o sentință definitivă.
Eu unul nu mai înțeleg nimic.
Avem sau nu voie să punem la îndoială o sentință definitivă?
Sau avem voie să punem la îndoială doar sentințele definitive care contrazic sentința dată de SRI (vezi declarațiile faimosului general Dumitru Dumbravă) înainte chiar de a fi începută ancheta penală?!”, scrie Ion Cristoiu pe blogul personal.