Preşedintele Klaus Iohannis a participat marţi la o întrevedere, în format de videoconferinţă cu ambasadorii statelor membre ale Uniunii Europene acreditaţi la Bucureşti, cu prilejul reuniunii tradiţionale semestriale organizate de Germania, ţara care deţine preşedinţia Consiliului UE, informează Administraţia Prezidenţială. Şeful statului le-a transmis diplomaţilor că „noul Guvern care urmează a fi constituit va avea ca principal obiectiv reconstrucţia României şi consolidarea statutului ţării noastre de partener de încredere al Uniunii Europene”.

Preşedintele Klaus Iohannis a subliniat importanţa măsurilor luate de autorităţile române, în contextul pandemiei de COVID-19, pentru limitarea răspândirii infectărilor cu noul coronavirus. În ceea ce priveşte vaccinarea, Iohannis s-a referit la principalele prevederi din cadrul strategiei de vaccinare adoptate de România.

„Cu privire la subiectul schimbări climatice, Preşedintele Klaus Iohannis a evidenţiat faptul că România este în favoarea agreării la nivelul Uniunii a propunerii Comisiei Europene de reducere cu 55% a emisiilor de gaze cu efect de seră până în 2030 comparativ cu 1990, decizie care va contribui la creşterea competitivităţii Uniunii şi la bunăstarea cetăţenilor europeni. Totodată, Preşedintele României a accentuat faptul că tranziţia către o economie verde nu va fi un proces uşor pentru toate statele membre, pledând pentru o tranziţie justă, care să ia în considerare circumstanţele naţionale ale statelor membre, permiţându-le acestora dreptul de a-şi alege propriul mix energetic. În opinia sa, solidaritatea, o distribuţie echitabilă a eforturilor între statele membre şi un sprijin financiar adecvat din partea Uniunii Europene vor contribui la evitarea unei poveri excesive asupra acelor state membre aflate încă în procesul de reducere a decalajelor de dezvoltare”, mai arată comunicatul de presă al Administraţiei Prezidenţiale.

Referitor la bugetul multianual al Uniunii Europene pentru perioada 2021-2027 şi a Facilităţii de Redresare şi Rezilienţă, şeful statului a exprimat speranţa că se va putea ajunge cât mai curând posibil la o soluţie de compromis, care să permită obţinerea unui acord final la nivel european asupra pachetului bugetar.

De asemenea, Iohannis a subliniat că România a susţinut încă de la începutul procesului de negociere condiţionarea acordării fondurilor europene către statele membre de respectarea statului de drept.

Referindu-se la relaţiile externe ale Uniunii Europene, subiect care se va regăsi pe agenda reuniunii Consiliului European din această săptămână, preşedintele Iohannis a abordat relaţia Uniunii Europene cu Turcia, în contextul evoluţiilor din Mediterana de Est şi a evidenţiat necesitatea continuării dialogului şi a negocierilor cu partea turcă pentru rezolvarea aspectelor tensionate.Şeful statului a subliniat importanţa menţinerii unei poziţii pragmatice faţă de Turcia şi a identificării unor soluţii creative, care să poată genera o tendinţă pozitivă în cadrul existent al relaţiilor cu acest stat. În acest context, Preşedintele României a exprimat solidaritatea faţă de Grecia şi Cipru.

„Preşedintele Klaus Iohannis a făcut referiri şi la situaţia internă, marcată de rezultatele alegerilor parlamentare din 6 decembrie. În acest context, Preşedintele României a precizat că se coagulează deja o coaliţie de centru-dreapta, care va putea să propună în perioada următoare un guvern de coaliţie. Totodată, Preşedintele Klaus Iohannis a evidenţiat că noul Guvern care urmează a fi constituit va avea ca principal obiectiv reconstrucţia României şi consolidarea statutului ţării noastre de partener de încredere al Uniunii Europene, care îşi asumă un rol mai vizibil şi mai activ în procesul decizional al Uniunii”, conchide sursa menţionată.