Preşedinte României Klaus Iohannis i-a cerut, luni, în cadrul unei declaraţii de presă, procurorului-şef DIICOT, Felix Bănilă „să îşi înainteze imediat demisia din funcţie”.
Klaus Iohannis în condiţiile în care oamenii au așteptarea legitimă de a fi apărați, este revoltator felul în care unele instituţii publice au reacţionat și în ceea ce privește crima de la Caracal dar şi cumplitul caz de la Dâmboviţa. Ce s-a întâmplat în ultimele zile e un exmplu de „așa nu”. Este extrem de grav că cei care conduc instituţii ale statului român girează astfel de comportamente prin care posibili infractori sunt trataţi cu mânuși iar victimele sunt tratate cu duritate și agresivitate. Această situație este generată în primul rând de eșecul guvernării incompetente din ultimii ani, o guvernare care a avut ca scop salvarea infractorilor.
Azi nu mă refer doar la Guvern, mă refer și la conducerea DIICOT, instituţie a cărei implicare în cazul Caracal ar fi trebuit sa aducă un plus de credibilitate. Doar că, sub conducerea domnului Bănilă, acest lucru nu s-a întâmplat, iar ancheta continuă să genereze semne de întrebare majore. Modul în care s-au desfăşurat lucrurile până acum nu face decât să ridice suspiciuni şi să accentueze lipsa de încredere a oamenilor în autorităţi, iar o asfel de abordare nu poate duce decât la rezultate proaste.
Așadar, ii cer domnului Felix Bănila să-şi înainteze imediat demisia din funcţia de procuror-șef al DIICOT”, a declarat Preşedintele României.
„Este imperativ ca greșelile din ultimele săptămâni să fie asumate cu responsabilitate şi este nevoie de o schimbare la acest nivel pentru a recredibiliza această instituţie.”
Îi reamintesc premierului că sarcina sa principală este de a rezolva problemele curente, imediate și nu de a întreprinde turnee electorale externe care nu aduc niciun beneficiu României. Acest guvern incompetent și-a pierdut majoritatea. Soluția firească ar fi demisia unui astfel de guvern-dezastru. Nu ne putem aștepta la gesturi de responsabilitate a PSD. Funcționarea instituțiilor nu mai trebuie să fie afectată de lipsa de profesionism a celor care le conduc. Instituții funcamentale ale statului au grave probleme de credibiltiate din cauza politizării. Procesul de reconstrucție a statului trebuie să înceapă cu repunerea pe baze corecte a administrației. Acest lucru trebuie făcut de un nou guvern. Abia aștept să treacă moțiunea!”, a completat Klaus Iohannis.