Iohannis
Featured, Politic

Iohannis, despre lupta pentru șefia PNL: O competiție politică întotdeauna îi face pe cei implicați să caute explicații senzaționale

Preşedintele Klaus Iohannis a spus că nu are semnale privind o posibilă implicare a serviciilor de informaţii în campania pentru şefia PNL, precizând că „o competiție politică întotdeauna îi face pe cei implicați să caute explicații senzaționale”.

Klaus Iohannis spune că declaraţiile privind o posibilă implicare a unor servicii în campania pentru alegerile PNL sunt nefondate şi că nu are cunoştinţă de aşa ceva. Şeful statului spune că în PNL este o luptă internă pentru voturi, iar declaraţiile unor lideri ai formaţiunii fac parte din ”ascuţirea luptei de tip campanie electorală”.

„Eu nu am astfel de semnale. Pot să vă spun că pun astfel de declarații pe seama ascuțirii luptei de tip campanie electorală. Vă dați seama că dacă aveam semnale că se întâmplă așa ceva (dosare la comandă – n.r.) aș fi intervenit demult. Nu, lupta este o luptă internă pentru voturi în PNL. O competiție politică întotdeauna îi face pe cei implicați să caute explicații senzaționale. Cam așa putem să explicăm. Mai mult nu e”, a declarat Klaus Iohannis, miercuri, la Comana.

Afirmaţiile şefului statului vin după ce actualul preşedinte PNL şi candidat pentru un nou mandat, Ludovic Orban, a vorbit despre „presiuni din exteriorul Partidului Naţional Liberal” care ar fi fost făcute asupra unor membri de partid, el atrăgându-le atenţia ”celor din exteriorul PNL, care sucesc mâini la spate, care umblă la scheletele din dulap ale unora şi altora” că nu va ceda.

De asemenea, liderul senatorilor liberal, Virgil Guran, s-a referit la o posibilă intervenție a serviciilor de informații și a DNA în campania internă din PNL.

Virgil Guran spune că președinții de filiale se tem că s-ar putea să se inventeze anumite probleme pentru unii dintre ei.

„Există de regulă în România, din păcate, a existat un obicei să se mai implice și… hai să zicem anumiți oameni care dețin informații reale sau ireale, oameni care mai încearcă să forțeze nota. Cu alte cuvinte, după cum vedeți, mai apar în această perioadă președinți de organizații cărora li se scoate câte un dosar vechi-vechi sau chiar ceva nou și pueril deocamdată. Există această temere că se implică și anumite organisme care nu au ce căuta în această competiție politică”, a spus Virgil Guran.

blank