Klaus Iohannis a luat măsuri
Featured, Politic

Iohannis, către parlamentari, pentru prelungirea stării de alertă: Ori esti precaut ori ești prost

Președintele Klaus Iohannis face apel la parlamentari să prelungească starea de alertă, afirmând că „aici nu putem să ne târguim pe voturi”.

Klaus Iohannis statului spune însă că nu își dorește menținerea tuturor restricțiilor din prezent, ci vrea o variantă mai simplă, în care să fie menținute regulile esențiale, cum ar fi purtatul măștii în interior, distanțarea și măsurile de igienă.

„Este încă în comunitate virusul, pentru ca guvernul să aibă pârghiile necesare după părerea mea este nevoie de prelungirea stării de alertă. Eu nu îmi doresc să se prelungească cu măsurile care acum sunt în vigoare, vreau o variantă mai simplă, mai suplă, care conţine exact acele lucru care trebuie să rămână – portul măştii în interior, distanțarea, măsurile de igienă. Fără acest instrument miniştrii nu pot emite ordine care să vină în sprijinul medicilor”, a spus președintele joi.

El a reiterat faptul că „dacă se aprinde un focar undeva, guvernul nu poate să impună carantina.”

„Eu fac apel la parlamentari să înţeleagă că aici nu putem să ne târguim pe voturi. E vorba de sănătatea oamenilor şi o justă măsură, lucru pe care l-am solicitat şi guvernului. Sunt unii poltiiceni care fug mai mult după voturi, nu după sănătatea românilor, că să vină specialiștii cu dovezi? Ce fel de dovezi așteaptă, altele decât cele care sunt comunicate zilnic? Orice rațiune normală ne spune să fim precauți, ori ești precaut ori ești prost, una din două”, a conchis președintele.

Ulterior, Iohannis a revenit asupra declarației și și-a cerut scuze: “Dacă cineva s-a simţit lezat prin acea afirmaţie, îmi cer scuze public, am vrut să atrag atenţia asupra pericolului manipulării. Este vorba despre oameni informaţi, mi se pare inadmisibil ca un om care cunoaşte datele problemei să ducă îngrijorările oamenilor în ridicol.”

PSD nu mai vrea stare de alertă ca până acum

Președintele interimar al PSD Marcel Ciolacu pune condiții pentru votarea în Parlament a prelungiri stării de alertă în România. El afirmă că ”este exclus” ca social-democrații să mai fie de acord cu un proiect la fel ca cel de acum o lună.

În prezent, parlamentarii PSD – alături de cei de la ALDE și Pro România – formează o majoritate în Parlament care îi dictează legislativ Guvernului PNL.

Astfel, o eventuală hotărâre a Guvernului privind încuviinţarea stării de alertă pe întreg teritoriul ţării – la fel ca cea care este acum în vigoare – trebuie mai întâi aprobată în Parlament.

Însă liderul PSD Marcel Ciolacu nu mai vrea să voteze ca data trecută, deoarece, spune el, trebuie făcută o diferențiere între zonele cu focare de Covid-19 și cele ”curate”.

”Atât eu, cât și colegii mei am hotărât că nu vom vota prelungirea stării de alertă dacă ea va fi în aceeași formă ca și cea prezentată Parlamentului acum aproape o lună de zile. Înțelegem necesitatea rămânerii în continuare a folosirii măștilor în spațiile închise, distanțarea socială, că nu pot exista în acest moment stadioane pline de oameni, dar până la o restricție pe întreg teritoriul țării fără să facem diferențe unde sunt focare și unde nu sunt, e o diferență mare.

În discuția avută și cu domnul ministru Arafat am expus punctul nostru de vedere. Dânsul nu era mandatat să aibă aceste discuții. Sperăm să avem zilele acestea o discuție și cu primul-ministru și să găsim formula cea mai bună, care să fie și pe așteptarea românilor, dar și pe protejarea lor din punct de vedere medical.

Cea mai mare problemă pe care o vedem în acest moment este menținerea închisă a spitatelor pentru boli cronice. Deja se înmulțesc decesele din alte cauze decât cele de Covid și este o problemă acută. Asta am vorbit tot cu domnul Arafat. Și cu privire la spitalele suport Covid, cele pe care le-am ținut închise o lună de zile și care n-au avut niciun pacient. Astfel de lucruri este exclus să mai existe.” – a declarat Marcel Ciolacu pentru Știrile Pro TV.

 

blank