Iohannis a fost prezent la ședinta de Guvern în care s-au luat noile restricții
Actualitate, Featured

Iohannis a fost prezent la ședinta de Guvern în care s-au luat noile restricții

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat joi, la şedinţa de Guvern, că sunt necesare măsuri mai ferme pentru a controla extinderea pandemiei, printre acestea numărându-se restricționarea circulației pe timp de noapte și trecerea școlilor în online.

La rândul său, premierul Ludovic Orban a precizat că toate măsurile anunțate de președinte vor fi transpuse într-o Hotărâre de Guvern, care va intra în vigoare luni, 9 noiembrie.

Declarațile lui Iohannis la începutul ședinței de Guvern: Suntem îngrijorați. Am avut azi aproape 10.000 de cazuri noi de persoane care s-au îmbolnăvit. Trebuie să fim realiști. Sunt necesare măsuri mai ferme pentru a controla extinderea pandemiei.

– Măsurile care s-au luat până acum nu mai sunt suficiente.

– Sunt necesare măsuri în plan național, precum școlile să treacă toate în online, angajații și din public și privat să treacă la telemuncă peste tot unde este posibil, magazinele trebuie să fie închise seara, de la ora 21.00, circulația pe timpul nopții trebuie restricționată, petrecerile atât private, cât și publice trebuie interzise, târgurile și piețele trebuie închise, portul măștii trebuie să devină obligatoriu peste tot în țară.

– Vrem să controlăm extinderea pandemiei, dar în același timp ne dorim să continuăm activitatea economică.

Iohannis, despre organizarea alegerilor parlamentare

– Există multe discuții în spațiul public despre oportunitatea alegerilor în pandemie. Vă spun foarte clar: democrația nu poate fi pusă în paranteză, democrația trebuie garantată și democrația se garantează prin alegeri libere

– Națiunile puternice țin la alegeri democratice chiar și în condiții de criză. Ce exemplu mai bun decât alegerile care au avut loc în Statele Unite? Acolo să ne uităm, la democrațiile consolidate, cu tradicții vechi, când vrem să vedem cum se gestionează alegeri pe timp de criză

– În SUA alegerile au avut loc în condițiile în care au aproape 100.000 de cazuri în fiecare zi. Și totuși, alegerile s-au organizat și au avut o prezență record, lume multă, toți cu mască, au fost și au ales.

– Să ne amintim cum în Statele Unite s-au organizat alegeri în noiembrie 1944, în plin război. Au ținut să facă alegeri fiindcă așa trebuie în democrație. Așa fac națiunile puternice și națiunea română e o națiune puternică și vom trece împreună prin această criză.

IohannisIohannis a fost prezent la ședinta de Guvern în care s-au luat noile restricții

La finalul declarației lui Iohannis, premierul Ludovic Orban a precizat că toate aceste măsuri trebuie transpuse într-o Hotărâre de Guvern, care va intra în vigoare luni.

Epidemia se extinde rapid în România! Raportul oficial de joi, 5 noiembrie, arată că s-au înregistrat 9714 de cazuri noi de infecție cu Covid-19 în doar 24 de ore.

De asemenea, peste 120 de nume au fost trecute, în același interval, pe lista deceselor.

Alte măsuri pe ordinea de zi a ședinței de Guvern


Guvernul urmează să aprobe, în această ședință, suplimentarea bugetului Ministerului Sănătăţii pentru plata contribuţiei voluntare a României în cadrul răspunsului mondial la pandemia de coronavirus pentru identificarea unui vaccin împotriva COVID-19, precum şi Strategia de dezvoltare a infrastructurii feroviare 2021 – 2025.

Potrivit unui comunicat citat de Agerpres, Executivul are pe agendă un memorandum privind acordarea unui ajutor de stat individual de restructurare Societăţii Comerciale ″Compania naţională de transporturi aeriene române – TAROM ″⁣ SA, în vederea restabilirii viabilităţii companiei pe termen lung, precum şi o informare privind stadiul pregătirii şi organizării alegerilor pentru Senat şi Camera Deputaţilor.

Pe ordinea de zi a şedinţei Guvernului figurează două proiecte de ordonanţă, una referitoare la modificarea Ordonanţei 4/2019 privind reorganizarea sistemului naţional de clasificare a carcaselor de bovine, porcine şi ovine şi monitorizarea, controlul şi raportarea preţurilor de piaţă ale carcaselor şi ale animalelor vii, iar alta de modificare a legii privind vânzarea şi cumpărarea terenurilor agricole situate în extravilan şi a legii privind privatizarea societăţilor comerciale ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă şi înfiinţarea Agenţiei Domeniilor Statului.

Printre proiectele de hotărâri de guvern care urmează să fie discutate la şedinţă se numără: aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiţii “Extinderea infrastructurii portului Calafat (km 795) şi sistematizarea dispozitivului feroviar al portului – etapa I”, aprobarea măsurilor privind nivelul de siguranţă şi securitate în funcţionarea Sistemului electroenergetic naţional şi realizarea stocurilor de siguranţă de combustibili şi volum de apă din lacurile de acumulare pentru perioada 1 noiembrie 2020 – 31 martie 2021.

Totodată, Guvernul mai aprobă şi proiectele de hotărâre privind bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2020 pentru Compania Naţională a Uraniului SA, normele metodologice de aplicare a Ordonanţei Guvernului nr. 44/2004 privind integrarea socială a străinilor care au dobândit protecţie internaţională sau un drept de şedere în România şi a cetăţenilor statelor membre ale Uniunii Europene, Spaţiului Economic European şi a cetăţenilor Confederaţiei Elveţiene.

Executivul mai are în vedere şi proiectul de hotărâre prin care se transmite dreptul de administrare pentru o parte din imobilul Ministerului Afacerilor Interne – Academia de Poliţie “Alexandru Ioan Cuza” între unităţi subordonate ale MAI în vederea construirii unui spital de urgenţă, care să asigure cerinţele de calitate a actului medical.

Alte proiecte de hotărâre aflate pe agendă se referă la cheltuielile pentru proiectul de investiţii “Modernizare radare FPS-117” şi la aprobarea amplasamentului şi declanşarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată în cazul lucrării de utilitate publică de interes naţional “Perdele forestiere de protecţie a Autostrăzii A2, judeţul Călăraşi”, precum şi la bugetul de venituri şi cheltuieli rectificat pe anul 2020 al Companiei Naţionale “Imprimeria Naţională” SA.

De asemenea, Guvernul are în vedere şi unele eliberări/numiri de prefecţi şi/sau subprefecţi.

Tot în şedinţă, Guvernul ar putea adopta joi şi hotărârea referitoare la decizia Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU) prin care se stabileşte portul obligatoriu al măştii de protecţie în localităţile din judeţele unde rata infectării cu noul coronavirus depăşeşte 1,5 la mia de locuitori.

Luni, CNSU a aprobat în acest sens Hotărârea nr. 51. Totodată, prin aceeaşi hotărâre, CNSU a actualizat lista statelor şi zonelor de risc epidemiologic ridicat pentru care se instituie măsura carantinei asupra persoanelor care sosesc în România.


blank