Ilie Năstase
Showbiz

Ioana Năstase a reușit să-l cumințească pe Ilie Năstase. S-au dus împreună la Ierusalim

Nebănuite sunt căile Domnului și ale iubirii dintre Ioana și Ilie Năstase. Cei doi au mers la Ierusalim, un loc în care Ioana își dorea să ajungă de foarte multă vreme.

Au mers cu un grup organizat de duhovnici și se pare că experiența i-a prins foarte bine, inclusiv fostului mare tenismen. „Când i-am spus, prima dată, că am decis să merg în pelerinaj la Ierusalim nu a avut nicio reacţie. Apoi, i-am tot reamintit, punctând astfel şi trecerea timpului. Cu trei zile înaintea plecării grupului, fiindcă am mers împreună cu preotul meu duhovnic, şi cu alte peste 50 de persoane, a cedat şi m-a asigurat că vine şi el. L-o fi speriat faptul că urma să rămână singur acasă şapte zile”, a explicat Ioana Năstase.

A fost surprinzător

A fost surprinzător, chiar şi pentru mine, cât de ascultător a fost Ilie Năstase, în tot acest interval de timp! Nu a comentat, a ascultat explicaţiile, nu s-a plâns că mergem prea mult sau că facem nu ştiu ce anume. Nimic din toate acestea. Ilie a fost de un calm imperial, cum nu-mi amintesc să-l fi văzut vreodată. Ilie și-a făcut cruce, a intrat în toate bisericile, inclusiv acolo unde căile de acces sunt mai anevoioase, a fost prezent la momente spirituale. El care nu e bisericos din fire! Mi-a fost mai mare dragul!”, a mai spus soția lui Ilie Năstase. Fostul mare tenismen, a fost recunoscut chiar și la Ierusalim, mulți români, dar și străini l-au salutat, unii l-au și oprit pentru a sta la povești cu el. „Într-un fel, aşa am şi realizat cât de mulţi români trăiesc în Israel. Fiindcă, nu a fost zi în care zeci de oameni să nu-l salute pe Ilie Năstase, pe oriunde am trecut, fie lângă biserici, fie lângă hotel sau un biet magazin, pe unde ne mai opream, ca să ne mai luăm una sau alta. Şi nu doar românii l-au oprit ca să-l salute şi să vorbească cu el. Şi evreii au făcut acelaşi lucru. Şi toţi îl strigau pe numele mic, Ilie”, a mai spus Ioana Năstase.

blank