Un tânăr
Actualitate, Featured

Invazia șobolanilor în București! Un tânăr de 26 de ani a fost mușcat de o răzătoare în centrul Capitalei

Un tânăr bucureștean în vârstă de 26 de ani a fost mușcat de un șobolan în zona Grădina Icoanei, iar semnalele de alarmă referitoare la prezența din ce în ce mai des întâlnită a rozătoarelor în Capitală se înmulțesc în fiecare zi.

Un tânărul a fost nevoit să apeleze la ajutorul medicilor, după ce a sunat la numărul de urgență 112 și a fost îndrumat către Institutul ”Matei Balș”. A primit îngrijirii medicale, i-a fost administrat antitetanos și antirabic și i s-a prescris tratament cu cinci medicamente timp de cinci săptămâni.

Mușcăturile de șobolani sunt extrem de periculoase, avertizează specialiștii, acestea putând duce, în unele cazuri, chiar și la decesul persoanei care a avut neșansa unui astfel de incident nedorit.

Locuitorii reclamă măsuri urgente, autoritățile par luate prin surprindere
În contextul crizei gunoaielor din Sectorul 1 al Capitalei – dar, în general, în România există această problemă a șobolanilor, indiferent de oraș -, înmulțirea șobolanilor și apariția unor atacuri ale acestora pun autoritățile pe gânduri, în timp ce locuitorii reclamă măsuri urgente.

Un tânăr de 26 de ani a fost mușcat de o răzătoare în centrul Capitalei

Lupta împotriva înmulțirii șobolanilor nu este una facilă, fiindcă rozătoarele se reproduc rapid și o singură pereche are între 8 și 12 pui. Și asta se întâmplă, atenție, la fiecare 8 săptămâni.

Puii pot avea, la rândul lor, pui după doar 5 săptămâni. Curățenia este singura ”armă” redutabilă într-un astfel de război care pare nesfârșit.

Pisicile din Chicago
Nu trebuie să tragem, totuși, concluzia superficială că România deține o supremație nedorită la capitolul ”șobolani”. Și alte mari orașe ale lumii se confruntă cu această problemă, iar edilii au încercat să descopere soluții ”ideale” prin care numărul rozătoarelor să fie limitat.

Autoritățile din Chicago, spre exemplu, au încercat diferite metode în acest război dus împotriva șobolanilor, apelând – în cele din urmă – la… pisici. Astfel, s-a luat decizia ca 1.000 de feline să fie eliberate pe străzi, pentru ca acestea să lupte împotriva șobolanilor a căror înmulțire devenise alarmantă.

Invazia șobolanilor în București! Un tânăr de 26 de ani a fost mușcat de o răzătoare în centrul Capitalei

Concluziile au fost îmbucurătoare, înregistrându-se reducerea numărului de șobolani pe străzile din Chicago, chiar dacă soluția poate stârni și zâmbete. Specialiștii afirmă că pisicile nu mănâncă șobolanii, ci doar îi vânează ”ca activitate sportivă”, mirosul lor fiind acela care ține rozătoarele la distanță.

Parizienii nu trăiesc doar ”la vie en rose”
Parizienii nu trăiesc doar ”la vie en rose”, așa cum s-a putea crede, pentru că problema șobolanilor este una permanentă. Atrăgând milioane de turiști prin monumentele, muzeele, cafenelele, restaurantele și viața boemă, Parisul oferă și imaginea deplorabilă a șobolanilor care își văd, pur și simplu, de viața lor.

Estimările par înfiorătoare, dar ar exista doi șobolani pentru fiecare parizian. Autoritățile – încă din 2017 – alocă nu mai puțin de 1,6 milioane de euro pentru a încerca să combată șobolanii, iar totul se reduce la… curățenie.

Un tânăr de 26 de ani a fost mușcat de o răzătoare în centrul Capitalei

Sunt achiziționate capcane, au fost concepute pubele și coșuri de gunoi în care rozătoarele nu pot pătrunde, se duce o politică permanentă pentru ca oamenii să nu mai arunce resturi de mâncare pe jos, pe stradă sau în parcuri.

Aproximativ 2 milioane de șobolani în New York
Potrivit statisticilor, New York-ul stă ceva mai bine decât Parisul, în cee ace privește numărul șobolanilor, existând un rozător la patru locuitori ai orașului. La un calcul simplu, rezultă că în marea metropolă americană trăiesc aproximativ 2 milioane de șobolani. În plină criză pandemică, din cauza măsurilor de restricție impuse oamenilor, numărul șobolanilor a crescut.

Există otrăvuri, sunt cumpărate capcane și în New York, dar autoritățile au încercat și metode neconvenționale. Se aruncă gheață carbonică (n.red. – dioxid de carbon în stare solidă), în cuiburi, pentru ca șobolanii să se asfixieze.

Nu în ultimul rând, unii dintre locuitori au decis să ia problema în propriile mâine, astfel că și-au dresat câinii pentru a-i învăța să vâneze șobolani.

blank