Învățătoarea care și-a atacat elevii cu spray lacrimogen
Actualitate, Featured

Învățătoarea care și-a atacat elevii cu spray lacrimogen, închisoare cu executare

Învățătoarea Luminița F. din judeţul Satu Mare a fost condamnată la închisoare după ce a atacat doi elevi de clasa întâi cu spray lacrimogen.

Incidentul s-a petrecut în anul 2019, la o şcoală din comuna Santău, iar femeia se angajase în urmă cu doar trei zile, ca suplinitor, dar preda de 13 ani. La școala din Satu Mare preda la clasa întâi și a atacat atunci doi copii, care au avut nevoie ulterior de îngrijiri medicale.

După mai bine de un an, magistraţii au pronunţat şi sentinţa în acest caz. Profesoara a fost condamnată la 1 an şi 8 luni de închisoare cu suspendare, după ce expertiza medico-legală a stabilit faptul că aceasta are probleme psihice şi discernământ diminuat, cu toate că iniţial a fost declarată aptă din punct de vedere medical şi psihologic, potrivit adevarul.ro.

Femeia intrase la clasă pentru a-şi ţine ora, iar la un moment-dat unul dintre elevi a dorit să iasă afară din clasă pentru a merge în curte la joacă, însă profesoara nu i-a permis acest lucru, din cauza că nu se aflau în pauză. După ce un alt elev a intervenit, profesoara a scos spray-ul lacrimogen, pulverizându-l în faţa copiilor

O fată şi un băiat au fost trimişi la spital, cu probleme la ochi, în timp ce directorul şcolii a chemat poliţia. Agenţii au reţinut-o pe învățătoare.

„Sigur că am întrebat-o: doamnă, ce aţi făcut? Am dat cu spray? Dar care a fost motivul? Pentru că au fost neastâmpăraţi”, declara la acel moment Ciprian Balog, directorul şcolii.

Învățătoarea a spus că ar fi fost agresată de cei doi elevi și s-a simțit amenințată, motiv pentru care a recurs la acest gest.

O învățătoare din județul Satu Mare a fost arestată preventiv în septembrie 2019, pentru 24 de ore, după ce a atacat doi copii, în vârstă de șase ani, cu spray lacrimogen, susțin surse pentru PresaSM. Este vorba despre Luminița F., în vârstă de 43 de ani, din municipiul Satu Mare, care câștigase recent concursul de profesor suplinitor la școala din comuna Santău.

În cursul zilei de miercuri, 11 septembrie 2019, un cadru didactic a atacat cu spray lacrimogen doi elevi de la clasa pregătitoare pe motiv că ar fi fost agresată!

Elevii au fost preluați imediat de conducerea școlii și duși la dispensarul medical din localitate, după care au fost transferați la Camera de Gardă a Spitalului din Tășnad, unde se află în afara oricărui pericol.


blank