Life, Stiri

Învaţă să transformi eşecul în ceva constructiv

tipa-400x500

Cine este adevaratul invingator? Cel care are averi nemasurate, o cariera de succes si o frumusete de invidiat? Sau cel care reuseste sa treaca de fiecare data peste dificultati si pierderi, luand totul de la inceput?

Greutati zilnice, esecuri de amploare sau pierderea unei persoane dragi – fiecare s-a confruntat, macar o data in viata, cu astfel de obstacole. Este usor sa spui: “Necazul meu este cel mai mare, sunt o victima si nimic nu va mai fi ca inainte”.

Dar supararile cu care ne confruntam sunt relative. Ceea ce pentru tine este o problema minora, pentru altcineva se poate transforma intr-o adevarata tragedie. Indiferent insa de amploarea necazului ivit in calea ta, este important sa nu te lasi coplesita.

Trebuie sa mergi mai departe si sa inveti cum sa transformi disperarea si greselile intr-un punct de plecare pentru un viitor mai bun.

Cand Iulia (32 de ani) a aflat ca iubitul ei vrea sa o paraseasca, a suferit un soc. “Dupa o relatie frumoasa si indelungata (a fost primul meu iubit), brusc, el a hotarat ca s-a plictisit si ca nu ma mai iubeste.  Atunci am fost convinsa ca acesta era sfarsitul vietii mele. Am suferit cumplit, consideram ca era numai vina mea, nu imi mai gaseam locul. Am fost la un pas sa renunt la tot.

Ulterior, am inteles ca acela fusese doar un moment, o treapta peste care trebuia sa trec ca sa devin mai inteleapta. Am intalnit un alt barbat de care m-am indragostit, dar am fost mai atenta la alegerea mea si mai pregatita pentru greutatile care pot interveni in viata oricarui cuplu.  Si, sincer vorbind, sunt mandra de mine pentru ca am reusit sa o iau de la capat.”

ARTA SUPRAVIETUIRII 

Cum sa faci fata suferintei

Orice necaz cu care te confrunti e insotit de suparare, teama, disperare, durere.

De cele mai multe ori, amintirile legate de evenimentul care a generat asemenea sentimente alcatuiesc un “tablou” in mintea ta. Modul in care reusesti sa-l modifici te va ajuta sa faci fata mai usor problemelor si, mai mult, sa simti ca poti controla situatia.

  • Incearca sa gasesti un titlu cat mai potrivit scenei care nu-ti da pace (de exemplu: “Sotie credincioasa parasita dupa 15 ani de casnicie”) si repeta-l cu voce tare. Acesta este primul pas pe care trebuie sa-l faci ca sa te distantezi de amintirile dureroase.
  • Incearca apoi sa muti imaginea din propria minte undeva in exterior, ca si cum ai viziona un film pe un ecran instalat in casa. Astfel, vei mari distanta dintre tine si necazuri, iar suferinta pe care o simti nu va mai fi atat de intensa.
  • Gandeste-te la culorile in care este pictat “tabloul” tau si incearca sa le schimbi. De exemplu, transforma culorile existente in alb si negru, apoi procedeaza invers. Vei vedea cum amintirile tale nu mai sunt la fel de pregnante ca la inceput.
  • Tabloul este static sau in miscare? Se aude ceva? Incearca sa-ti imaginezi sunetele care i se asociaza si sa-i schimbi forma, astfel incat imaginile initiale se vor deforma si vor pierde din intensitate.
  • Cand vizualizarea amintirilor devine prea dureroasa, schimba-ti locul in camera. Priveste inapoi, la scaunul gol de pe care tocmai te-ai ridicat. Asta te va ajuta sa-ti observi de la distanta durerea si sa o simti mai putin.

Fruntea sus…

Sa presupunem ca acum esti destul de puternica si ca poti privi in fata necazul care, doar cu putin timp inainte, te coplesise. Retine cateva lucruri pe care trebuie sa le accepti ca atare si sa ti le repeti in minte.

  • “Viata e plina de obstacole neprevazute, dar important este sa stiu cum sa le fac fata. Pot sa fiu eroina care rezolva intotdeauna problemele sau pot sa raman victima neajutorata care se lasa in voia destinului.”
  • “Energia mea este limitata, deci trebuie sa o folosesc cat mai util cu putinta. Oare ce ma poate ajuta mai mult: sa intru in panica sau sa gasesc solutia salvatoare?”
  • “Cand o usa se inchide, o fereastra se deschide. Mai bine aleg libertatea unui nou drum, decat sa raman ancorata in imagini din trecut sau in visuri desarte.”

…dar fii realista

Indiferent de amploarea esecului, este important sa nu fii prea dura cu tine insati.

  • Nu te invinui pentru ceea ce s-a intamplat. Nu intotdeauna poti impiedica aparitia unor probleme, fiindca, de cele mai multe ori, lucrurile nu depind numai de tine. Daca nu poti evita dezastrul, fa in asa fel incat sa-l depasesti.
  • Orice revenire de pe urma unui necaz cere timp. Intrucat nu exista intervale prestabilite in acest sens, nu te supune unei tensiuni inutile impunandu-ti sa realizezi prea mult intr-un timp prea scurt.
  • Fii ingaduitoare cu tine insati si ofera-ti ragazul unei recapatari treptate a fortelor proprii. La sfarsitul fiecarei zile, intreaba-te ce poti face maine ca sa-ti faci viata mai usoara.

O data stabilite lucrurile de care ai nevoie, treci la actiune

  • Pune pe hartie toate necesitatile si ambitiile tale, oricat de nerealiste ar parea. Numai asa vei gasi calea spre indeplinirea lor.
  • Imagineaza-ti, in fiecare zi, pasii pe care trebuie sa-i parcurgi catre obiectivul propus. Multe persoane nu reusesc sa-si atinga scopurile nu pentru ca le-ar lipsi ambitia, ci pentru ca nu au stiut sa-si construiasca strategia cea mai potrivita.
  • Pentru a da obiectivului tau o tenta cat mai realista, traseaza o diagrama a drumului pe care il ai de parcurs si reprezinta grafic toate greutatile pe care le anticipezi. Pastreaza diagrama la-ndemana si consult-o din cand in cand, pentru a verifica daca nu te-ai abatut de la ceea ce ti-ai propus sau pentru a intelege ce greseli ai facut. Succes!

AFLA SINGURA DE CE ANUME AI NEVOIE

Cand te confrunti cu un esec sau cu o mare pierdere, este bine sa-ti asculti vocea interioara. “Ce am invatat din aceasta experienta? Cum pot sa ma asigur ca nu voi mai trece niciodata prin asta?” Pentru a-ti putea recunoaste si asculta vocea interioara, iti propunem un exercitiu util: incearca sa raspunzi in scris la intrebarile de mai jos.

“Ce-mi doresc de la viata in acest moment?”
Exemplu: Un alt serviciu. 

“La ce imi foloseste?”
Exemplu: Voi avea mai multi bani. 

“Daca asta s-ar intampla cu adevarat, in ce fel m-ar ajuta?” Exemplu: As putea sa-mi cumpar mai multe lucruri/sa contribui mai mult la bugetul familiei. 

“Si de ce ar fi asta un lucru bun?”
Exemplu: Pentru ca as avea mai mult respect fata de mine insami.

Vei descoperi astfel care este starea ta interioara, care sunt nevoile si sentimentele tale, profund personale, care nu depind de ceilalti, ci numai de tine.

– See more at: http://www.avantaje.ro/articol/depaseste-esecurile-875047#sthash.vpbT2Z6N.dpuf

blank