Scena politică din județul Caraș Severin a luat foc după ce la urechile pesediștilor și liberalilor a ajuns vestea unei „logodne” între șefii județeni ai celor două partide.

Presa locală scrie că liderii PSD și PNL, Luminița Jivan și Marcel Vela, au avut o întâlnire de taină și că blatul a aruncat în aer filiala social-democrată.

Înțelegerea ar fi vizat schimbarea vicepreședintelui Consiliului Județean Ionuț Popovici (PMP).

Mai mulți lideri locali de la PSD au făcut scandal la partid pentru că Jivan nu i-a consultat.

Primarul municipiului Caransebeș a dat cărțile pe față.

„Am văzut că liberalii din CJ au făcut o propunere de schimbare a vicelui Popovici și, mai recent, am înțeles chiar a președintelui Hurduzeu, dar încă nu am date certe. Doar că funcția de vice CJ nu ar reveni liberalilor, ce înseamnă asta? Ne-am împrietenit cu PSD-ul? Eu am fost acuzat că există o coaliție primar-PSD în Caransebeș. Iată că există una și mai vizibilă, dacă se va întâmpla lucrul acesta, la nivel județean. Oare președintele Orban este avizat de ceea ce se întâmplă în cazul de față? Pun o întrebare retorică, evident”, a spus edilul liberal Felix Borcean, potrivit presei locale.