Primarul Berlinului a avut dreptul să-şi exprime sprijinul pentru o demonstraţie organizată în oraş anul trecut pentru contracararea unui marş al partidului de extrema dreaptă Alternativa pentru Germania (AfD), a decis miercuri un tribunal german, relatează agenţia DPA, potrivit agerpres.ro.
Aproximativ 5.000 de membri ai partidului AfD (antiimigraţie) s-au strâns în capitala germană în luna mai pentru un mare marş. Acţiunea a provocat o contrademonstraţie a circa 25.000 de persoane, care voiau ”să spulbere” AfD.
Primarul Berlinului, Michael Mueller, a reacţionat imediat pe Twitter, exprimându-şi sprijinul pentru contrademonstranţi în acea zi: ”Ce dovadă extraordinară de democraţie şi libertate împotriva rasismului şi a sloganurilor inumane”.
AfD a argumentat în demersul său în justiţie că primarul, exprimându-se pe Twitter împotriva partidului, a afectat şansele formaţiunii de a fi tratată în mod egal.
Dar Curtea Constituţională a oraşului-land Berlin a hotărât că argumentul AfD nu este susţinut de lege.