Social, Stiri

Înşelăciune pe Internet.

Poliţiştii ialomiţeni au fost sesizaţi de către doi tineri, din localităţile Slobozia şi Traian, despre faptul că au fost victimele unor înşelăciuni.

cutie_89096500

Aceştia au comandat două telefoane mobile, iar la primirea coletelor, după ce au achitat suma cuvenită, au constatat că în colete nu se găseau produsele comandate.

Unul dintre tineri, de 24 de ani, din comuna Traian, după ce a achitat suma de 400 de lei pentru aşa-zisul telefon, a verificat coletul, care s-a dovedit a fi gol.

Cel de-al doilea tânăr, în vârstă de 26 ani, din Slobozia, a achitat aceeaşi sumă de bani pentru un telefon mobil, iar la deschiderea coletului a constatat faptul că telefonul primit este inferior celui comandat de el. Poliţiştii efectuează cercetări în vederea identificarea persoanelor bănuite şi recuperării prejudiciilor cauzate tinerilor.

blank