Featured, Social

Înghesuială, îmbrânceli și ghionturi la Galați, pentru plata impozitelor în prima zi de deschidere a ghișeelor

Aproximativ două sute de gălățeni, majoritatea vâstnici, s-au așezat la coadă, luni dimineață, ca să-și achite taxele și impozitele locale din prima zi când s-au deschis ghișeele. Deși aglomerația poate fi evitată prin folosirea unei aplicații on-line, cei mai mulți pensionari au spus că nu știu să utilizeze internetul, dar nici nu au încredere să facă plăți online. Ca să ajungă primii la ghișee, unii pensionari s-au înghesuit, s-au îmbrâncit și s-au certat.

Numeroși pensionari au venit de la primele ore ale dimineții la sediul central al Direcției Generale Impozite, Taxe și alte Venituri Locale, unde au așteptat afară, la rând, ca ghișeele să se deschidă la ora 8.30.

”Eu am venit de la ora 7.00, din prima zi, așa suntem obișnuiți. Noi suntem la o vârstă când pensia trebuie să o programăm și începând din noiembrie noi am gândit că avem reducerea de 10% și am pus ban pe ban ca din ianuarie să venim să plătim și să nu mai avem grijă în primul rând că apar și altele pe lângă taxe și impozite la apartament și mașină. După, începe întreținerea și toate celelalte. Taxele s-au mărit, dar pensiile nu. Este foarte greu și trebuie drămuit fiecare bănuț”, a spus o pensionară.

Când ușile de la intrarea în sediul instituției s-au deschis, pensionarii aflați la rând mai în față s-au înghesuit ca să ajungă primii la ghișee, iar unii dintre ei s-au luat la ceartă.

Conducerea Direcției Generale Impozite, Taxe și alte Venituri Locale spune că aglomerația de la ghișee poate fi evitată prin folosirea aplicației ghiseul.ro și că există foarte mulți utilizatori la nivelul municipiului Galați, comparativ cu alte orașe din țară.

”Gălățenii folosesc ghiseul.ro într-un număr mai mare față de cei din alte localități din țară, sunt undeva la 10.000 de utilizatori din circa 160.000, care achită astfel. E mai mult față de alte orașe, Galațiul fiind chiar premiat în acest sens. Sunt, într-adevăr, puțini cei 10.000, dar sperăm că anul acesta va crește numărul lor”, a declarat Ioan Daniel Stadoleanu, directorul Direcției Generale Impozite, Taxe și alte Venituri Locale.

Cei mai mulți pensionari au spus însă că nu știu să utilizeze internetul, dar nici nu au încredere să facă plăți online.

”Eu sunt de la ora șase aici, am venit să plătesc taxele, din prima zi de la prima oră ca să nu ne ia nimeni înainte. Eu nu am internet ca să plătesc online și nici nu am încredere”, a afirmat o femeie.

”Nu folosesc nici eu internetul. Am venit la rând ca să fiu sigur că ajung banii, trebuie să așteptăm. Așa sunt sigur că îmi dă hârtia aceea la mână că am plătit și așa mi-am luat grija de datorie, așa plătesc de ani de zile”, a afirmat, la rândul lui, un pensionar.

Unele dintre taxele și impozitele datorate de contribuabuli în 2018 s-au modificat față de anul trecut în municipiul Galați. Spre exemplu, valoarea impozitului pentru un apartament cu două camere, cu o suprafață de aproximativ 50 de metri pătrați, din zona centrală a orașului (zona A), cu destinație de locuință, este de 108 lei, față de 96 lei, în anul 2017.

La fel și taxa specială de habitat pentru persoanele fizice s-a majorat la 85 lei/persoană/an, față de 67 lei/persoană/an, în 2017. Totodată, pentru o clădire nerezidențială evaluată la 150.00 lei, acum impozitul este de 900 lei, față de 450 lei în anul 2017. Alte impozite s-au micșorat cum ar fi impozitul pe garaje. Astfel, pentru un garaj de 25 de metri pătrați, impozitul este de 10 lei anul acesta, față de 9 lei anul trecut. Sunt și impozite care au rămas la fel ca anul trecut, cum ar fi impozitul pe teren care în zona centrală este de 88 lei pentru o suprafață de 100 de metri pătrați.

În municipiul Galați, anul trecut s-a colectat suma de aproximativ 110 milioane lei din taxele și impozitele locale.

blank

blank