Un tanar în vârstă de 20 de ani, care tocmai ce jefuise o bătrână în Ploieşti, a fost prins rapid de un poliţist aflat în timpul liber. Incidentul s-a petrecut pe strada Popa Farcaş, iar poliţistul l-a reţinut rapid pe tâlhar.
Conform unui comunicat al IJP Prahova, polițiștii din cadrul Secției nr. 3 de Poliție Ploiești au fost sesizați cu privire la faptul că, pe strada Popa Farcaș din municipiu, unei femei i-a fost smuls de la gât un lănțişor de către o persoană necunoscută.
Unei femei în vârstă de 80 de ani, care se deplasa pe stradă împreună cu soțul său, i-ar fi fost smuls de la gât lănțişorul, de către un tânăr care s-a apropiat din sens opus, după care a fugit.
Conform sursei citate, în zonă, se afla în timpul liber agentul șef adjunct de poliție Adrian Tudose, angajat al Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase care, fără ezitare a pornit în urmărirea acestuia, reușind să-l imobilizeze în scurt timp și să-l predea echipajului sosit la fața locului.
Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru tâlhărie.
Un tânărul în vârstă de 20 de ani a fost prins asupra faptei un tâlhar care era din municipiul Buzău a fost reținut pentru o perioadă de 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentat în fața instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă.