Marcel Ciolacu
Actualitate

Informația care aruncă în aer scena politică din România! Marcel Ciolacu a făcut anunțul în direct: Este exclus

Vestea cea mare în România! Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a dat noi detalii referitoare la rotativa guvernamentală, cea despre care se spunea că va avea loc în luna mai.

Președintele Partidului Social Democrat (PSD), Marcel Ciolacu, a precizat că nu exclude alegerile anticipate, din punctul de vedere al unui om politic.

Totuși, spune acesta, din punctul de vedere al unui om de stat, alegerile anticipate sunt scoase din discuție.

”Ca și om politic niciodată nu exclud nicio variantă. Ca și om de stat, din punctul meu de vedere, este exclus să avem anticipate, deoarece România are nevoie de stabilitate. Suntem într-o criză regională de securitate și nu cred că România, Europa și parteneriatul strategic pe care îl avem cu SUA în acest moment își permit alegeri anticipate sau altfel de crize în România. Uitați-vă la ce se întâmplă la țările din jur”, spune social-democratul.

Marcel Ciolacu Rotativa guvernamentală, un scenariu posibil care va prinde contur

Cu o zi în urmă, președintele Klaus Iohannis a anunțat că rotativa guvernamentală nu numai că se poate întâmplat, dar că va avea și loc. De asemenea, șeful statului spune că se va implica personal pentru ca stabilitatea să fie garantată.

”În măsura în care va fi nevoie, mă voi implica pentru a garanta stabilitatea și bunul mers al lucrurilor. Această coaliție a apărut ca un rezultat al rațiunii politice. România a înțeles că vor veni multe crize, politicienii au înțeles, spre surprinderea multora, că țara trebuie guvernată de un guvern cu o susținere solidă în Parlament.

Așa s-a creat coaliția care guvernează România de mai bine de un an cu un guvern condus de premierul Ciucă, care a reușit să evite un impact grav al tuturor crizelor prin care am trecut până acum, atât criza energetică, cât și criza de securitate și așa mai departe. Am fost întrebat de multe ori dacă sunt mulțumit de felul în care s-a guvernat.

Da, sunt mulțumit, pentru că ceea ce trebuia să facă coaliția și guvernul, să treacă România prin criză, au făcut cu succes. Nu toate detaliile au fost rezolvate”, spune acesta.

Nu ar exista o altă alternativă fiabilă

Șeful statului a mai spus că nu crede că ar exista o altă alternativă fiabilă.

”Dar nici nu cred că s-a așteptat cineva ca această coaliție să funcționeze numai cu foarte bună înțelegere și numai cu soluții ideale. este o coaliție politică complicată și trebuie să vedem partea plină a paharului – s-au înțeles și au rezolvat lucrurile cu care s-au confruntat.

Întrebarea care se pune în spațiul public e cum se continuă, fiindcă în câteva luni ar trebui să se producă rotația la conducerea guvernului. Eu cred că această rotație este posibilă și se va întâmpla. Nu cred că există o alternativă viabilă la această rotație și partidele au înțeles. Toate partidele au înțeles acest lucru. În măsura în care va fi nevoie, mă voi implica pentru a garanta stabilitatea și bunul mers al lucrurilor.

Dacă nu se întâmplă așa și lucrurile se îndreaptă spre o situație de așa-zise alegeri anticipate, complicat de ajuns acolo, atunci va fi decizia coaliției și eu mă voi implica pentru a garanta stabilitatea țării, pentru a garanta un mers normal al lucrurilor publice.

Până la urmă, alegeri vor fi. Cel mai târziu la sfârșitul anului viitor. Încă odată, eu cred că această rotație și sunt convins că această coaliție va merge mai departe. Nu sunt motive de îngrijorare. Nu vom avea alegeri după alegeri, după alegeri, după alegeri”, a mai precizat președintele Klaus Iohannis.

blank