Inflația
Economic

Inflația din zona euro a atins un nou record istoric din noiembrie, de 4,9%

Inflația din zona euro a atins un nou nivel record în decembrie, ridicând mai multe întrebări cu privire la politica monetară a Băncii Centrale Europene, conform CNBC.

Datele preliminare au arătat vineri că rata globală a inflației a ajuns la 5% pentru luna decembrie, comparativ cu aceeași lună a anului trecut. Cifra reprezintă cel mai ridicat nivel înregistrat vreodată și urmează recordul istoric din noiembrie, de 4,9%.

Creșterea s-a datorat în principal creșterii prețurilor la energie.

„După ce a ajuns la 5,0% în decembrie, inflația globală din zona euro ar trebui să scadă în acest an, pe măsură ce componenta energetică se prăbușește”, a declarat Capital Economics într-o notă de vineri.

Inflația a fost în centrul atenției după creșterile consecutive din ultimele luni, iar managerii financiari dezbat dacă Banca Centrală Europeană ar trebui să adopte o poziție mai agresivă pentru a combate creșterea prețurilor.

Banca centrală a declarat luna trecută că va reduce achizițiile lunare de active, dar a promis că va continua nivelul fără precedent de stimulare în 2022. Previziunile sale, actualizate în decembrie, plasează inflația globală la 1,8% atât în 2023, cât și în 2024. Instituția se așteaptă ca rata să depășească ținta în 2022, ajungând la 3,2%.

Economiștii susțin că pandemia și inflația se numără printre cele mai mari riscuri pentru performanța economică în 2022.