Economic, Featured

Indicele Robor creşte din nou şi rămâne peste pragul de 2%

Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor în lei cu dobânda variabilă, a crescut luni la 2,22%, de la 2,13%, urmat şi de indicii la şase şi nouă luni, conform datelor publicate de Banca Naţională a României (BNR).

Indicele la şase luni, utilizat în calculul dobânzilor la creditele ipotecare, a crescut la 2,49%, de la 2,46%.

Indicele ROBOR la nouă luni, care reprezintă rata dobânzii platită la creditele în lei atrase de către băncile comerciale de la alte bănci comerciale pentru o perioadă de nouă luni, a crescut de la 2,53% la 2,56%.

Indicele ROBOR la 12 luni a crescut la 2,60%, de la 2,59%.

ROBOR reprezintă rata medie a dobânzii la care bancile românesti se împrumută între ele în lei. Indicele se stabileşte zilnic de BNR ca medie aritmetică a cotatiilor practicate de zece bănci selectate de Banca Naţională.

blank