Șeful Secției Neonatologie a spitalului din Rădăuți, Botoșani, este acuzat că ar fi scăpat un nou-născut în cap. Documentele de externare au arătat că băiețelul noul născut suferise mai multe leziuni, iar părnții copilului susțin că se încearcă mușamalizarea cazului.
Copilul s-a născut în data de 16 mai, după un travaliu prelungit. După trei zile, mama a descoperit că micuțul avea un semn pe față, dar și faptul că plângea necontrolat. Pe documentele de externare erau menționate o fractură claviculară pe partea stângă, o ecoriație la nivel facial și leziuni la nivelul capului.
Părinții au făcut o plângere la adresa șefului secției de Neonatologie a spitalului din Rădăuți, pe care îl acuză că le-a scăpat copilul în cap.
Este nevoie de niște investigații pentru a se afla adevărul, până la urma urmei cine a fost de vină. Și la Medicina Legală la Botoșani, aceleași probleme cu mușamalizările lor de acte, cu șapte zile de spitalizare… Copilulului i-au rupt clavicula. De prins se prinde ea la loc, dar rămâne cu urmări pe viață. Acum este binișor, un 70% la modul general”, a spus tatăl bebelușului rănit, conform Botoșăneanul.ro.
Și avocatul familiei consideră ca bebelușul a fost scăpat în cap
„Din moment ce copilul a suferit leziuni la nivelul capului, sau a vertexului cum spun medicii, tind să cred că a fost scăpat în zona capului având în vedere și faptul că logic vorbind și fizic, la o cădere, partea cea mai grea a corpului este capul și zona trunchiului. Asta a fost o gravă neglijență din partea medicului”, susține avocatul familiei, Eduard Luca.
„Am rămas impresionat de acest caz, pentru că acest medic nu a dovedit nici cea mai mică urmă de compasiune față de copil, ulterior acestei fapte”, a mai spus acesta.