Actualitate

Incredibil! Se știe numele primului primar. Nu te așteptai la așa ceva

Numele primului primar care va fi ales pe 5 iunie se știe deja, iar acesta va ieși în proporție de 100% chiar dacă a declarat că nu își va face campanie electorală.
Este vorba de Radu Herciu, actualul edil al comunei Bătrâna din județul Hunedoara.Acesta este sigur că va continua munca la primărie pentru că la actualele alegeri s-a înscris doar un candidat, adică el. Pentru Consiliul Local doar un partid s-a înscris în cursa electorală. Acesta a spus că oricum nu avea de gând să îşi mai facă reclamă electorală, în comuna cu puţin peste 100 de locuitori.

„Eu mi-am depus candidatura şi am aflat că, de fapt, sunt singurul candidat la primărie. În ce priveşte partidele înscrise în cursa electorală, doar candidaturile Partidului Naţional Liberal au fost validate. Nu îmi voi face campanie, oricum nu aveam de gând să îmi fac campanie, nici dacă aveam contracandidaţ. Oamenii mă cunosc şi au văzut activitatea mea”, a declarat, Radu Herciu.

blank