Actualitate, Featured

Incredibil! Minoră, abuzată de preoții din Iași

În dosarul preoților Corneliu Onilă și Sebastian Jitaru, cercetați de procurorii de la Curtea de Apel Iași pentru agresiune sexuală, sunt trei victime minore, iar una dintre ele a fost abuzată de ambii preoții, potrivit referatului cu propunere de arestare, relatează Mediafax.
Cele trei victime ale prelaților sunt minore:

Avocata lui Sebastian Jitaru susține că clientul său a pledat nevinovat în fața instanței și că faptele ar fi avut loc cu multe luni înainte ca acesta să fie arestat sau condamnat în dosarul de șantaj.

În dosar este vorba despre trei victime, iar una dintre ele ar fi fost abuzată de ambii preoți.

„În referatul de arestare preventivă se face referire la o victimă, care ar fi o victimă comună”, a declarat presei Carmen Codreanu, avocata lui Sebastian Jitaru.

Și fostul episcop de Huși a pledat nevinovat. Potrivit avocatului său, acesta consideră că „probele administrate la dosarul cauzei nu sunt elocvente”.

„Și pentru mine este surprinzător, pentru că după trei ani de zile, pentru presupuse acte materiale constată (instanța – n.red.) că este un pericol pentru ordinea publică”, a explicat Liviu Bran, avocatul lui Corneliu Onilă.

Bran a declarat că până joi nici el, nici clientul său nu au știut nimic despre acest dosar.

„Este o singură parte vătămată în ceea ce îl privește pe clientul meu. (…) Există o singură victimă comună. Restul sunt ale celuilalt inculpat”, a declarat Liviu Bran.

Cât despre filmulețele care au ajuns și în spațiul public, în care se presupune că fostul episcop de Huși întreține relații sexuale cu cineva, avocatul lui Onilă a declarat că „nu au fost de nimeni catalogate că ar fi autentice și atunci, în momentul ăsta, trebuie să pornim de la prezumția de nevinovăție”.

Dosarul în care Jitaru și Onilă sunt cercetați pentru agresiune sexuală a fost redeschis în anul 2019, după ce, anterior, acuzațiile fuseseră clasate de anchetatori. De altfel, cei doi sunt protagoniștii unui alt dosar, deschis în urmă cu trei ani, atunci când Jitaru, alături de alți doi preoți, l-au șantajat pe fostul episcop de Huși. Ei au spus că vor face publice imagini în care Onilă apare întreținând relații sexuale cu un minor. Jitaru și cei doi complici ai săi au fost deja condamnați pentru faptele de șantaj.

Dosarul deschis pentru preoții de procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași vizează agresiuni sexuale pe care le-ar fi săvârșit Sebastian Jitaru și Corneliu Onilă, amândoi fiind arestați preventiv, începând de joi, în această cauză.

 

blank