Actualitate, Stiri

Incredibil! Jurnalistul Dan Constantin, agresat ziua în amiaza mare!

„Am încercat să îl potolesc şi eu şi soţia, soţia s-a speriat!”

  dan_constantin

Jurnalistul Dan Constantin, redactor-şef al Jurnalul Naţional, a fost agresat sâmbătă seară. Jurnalistul a explicat, în direct la Antena 3, ce s-a întâmplat:

„Eram în parcarea unui supermarket, descărcam cumpărături. Un tânăr a venit foarte agresiv la mine şi m-a întrebat: „Ce părere ai dacă te scuip în gură? Ştiu eu ce faceţi voi, te cunosc de la Antena”. Am încercat să îl potolesc şi eu şi soţia, soţia s-a speriat, a sunat la 112, a anunţat că suntem agresaţi de un tânăr, a venit poliţia, i-a luat datele omului”

„Lozincile propagandei cu care ne-am obişnuit, asta urla. Dar de aici până la agresiune fizică e un pas. Spunea că vrea să sune la altă televiziune, să vină o echipă de nu ştiu unde. Nu îl cunosc, e prima dată când l-am văzut. M-a surprins cu atitudinea sa foarte virulentă.”

Jurnalistul a glumit şi a recunoscut că se aşteaptă la „solidaritate” din partea preşedintelui Băsescu: „Mă aştept la solidaritate din partea domnului Băsescu, având în vedere că şi dânsul a fost o victimă al acestui tip de agresiune.”

Realizatorul Adrian Ursu a explicat că un astfel de caz pare cel puţin dubios: „Înţeleg că domnul cu pricina a susţinut că moare de foame. Dacă murea de foame, ar fi interesant de ştiut cu ce maşină se deplasa muritorul de foame şi dacă va fi reţinut pentru audieri. Sper ca audierile să nu se soldeze cu 36 de ore de reţinere aşa cum s-a întâmplat în cazul domnului de la Constanţa şi sper să nu aibă nimeni de gând să îl interneze cu forţa la vreo unitate de boli mintale. Pare să fie un atentat revendicat, ca să zic aşa. A dorit să fie identificat, să vină poliţia, să îl legitimeze.”

Dan Constantin a explicat că tânărul nu a dorit să se eschiveze, ba din contră: „Nu a avut niciun moment de ezitare, a vrut să rămână, a vrut să fie identificat, nu a lăsat niciun moment impresia că vrea să plece. A vrut să apară ca un om care şi-a îndeplinit misiunea. A dat toate informaţiile şi a recunoscut şi că este coleg cu un politician, nu înţeleg ca ce fapt.”

Radu Tudor, şi-a exprimat solidaritatea cu Dan Constantin şi cu orice alt coleg păţeşte ceva asemănător: „Data viitoare, când un individ îşi va mai permite să se ia de un coleg de-al nostru, se va lovi de toată solidaritatea noastră şi nici noi nu suntem puţini. Nici noi, nici telespectatorii. Genul acesta de acţiuni nu fac decât să ne solidarizeze şi mai tare, în niciun caz să ne intimideze.”

 

blank