Showbiz, Stiri

Incredibil cum își prezintă chef Scărlătescu iubita.

Cătălin Scărlătescu, juratul noului show culinar de la Antena 1, „Hell’s Kitchen – Iadul Bucătarilor”, vine în cea de-a treia ediție a emisiunii „Poftiți pe la noi!” (show difuzat luni și marți, de la 20.30) pentru a recrea meniul pensiunii pe care Delia, Roxana Ionescu, Daniel Buzdugan și Cătălin Moroșanu se dau peste cap să o relanseze.

Vrând să vadă exact care sunt problemele din bucătărie, chef Scărlătescu vine însoțit de o domnișoară superbă și ocupă două locuri la masă, precum doi turiști veritabili. Nu trece însă mult și murmurul pune stăpânire pe mica afacere de familie, atât pentru că proprietarii sunt stresați de prezența pretențiosului bucătar, cât și pentru că un mister planează asupra frumoasei doamne care îl însoțește pe chef Scărlătescu.

În timp ce Roxana Ionescu și Daniel Buzdugan iau ca atare informația potrivit căreia prezența feminină e „sora” lui Cătălin, Delia are ceva dubii referitoare la legătura de sânge dintre cei doi, nu de alta, dar, așa cum spune diva de la „X-Factor”, „Mamă, dar sora are super păr!”.

Nea Mărin face însă o dezvăluire care bulversează pe toată lumea: „De câte ori Cătălin apare cu o iubită, așa o prezintă, ca fiind sora lui”.

blank