Actualitate, Stiri

Incredibil! Ce pensie ridicolă are Regele Mihai I al României!

Veniturile lunare încasate de fostul suveran

regele_mihai_i_pensie_23054500

 Regele Mihai are o pensie de 1000 de lei. Acesta mai încasează venituri din chiriile proprietăţilor pe care le deţine, din indemnizaţia de fost şef de stat şi din cea de membru al Academiei Române.

Regele Mihai I are venituri lunare de aproximativ 22.100 de euro pe lună, dar are și cheltuieli pe măsură, scrie Forbes România.

Conform declaraţiilor făcute de Ion Tucă, directorul Casei Regale a României, pentru Forbes România, totalul ar ajunge la aproximativ 22.100 de euro pe lună.

Cea mai mare sumă provine de la Castelele Peleş şi Pelişor, pe care Casa Regală le închiriază Muzeului Peleş şi Ministerului Culturii pentru 12.000 de euro pe lună. Pe acelaşi domeniu funcţionează Vila Economat, care aduce un venit de 2.500 de euro/ lună.

Alte chirii, în valoare de aproximativ 6.000 de euro, provin de la două hoteluri de pe Valea Prahovei, pensiunea Cuţitul de Argint şi hotelul Bastion.

Directorul Casei Regale a precizat însă că aceste sume sunt impozabile, iar din ele Casa Regală trebuie să întreţină inclusiv proprietăţile pe care le are în folosinţă, dar nu îi aparţin, precum Palatul Elisabeta din Bucureşti. Numai întreţinerea acestuia costă în jur de 5.000 de euro pe lună.

Pe lângă pensia de 1.000 de lei, Regele Mihai mai primește o indemnizaţie de fost şef de stat de 4.000 de lei şi una de membru al Academiei Române, în valoare de 2.000 de lei.

 

 

blank