Un pasager
Featured, International

Incident pe aeroportul din Los Angeles. Un pasager a sărit din avionul care se pregătea să decoleze

Un pasager a sărit dintr-un avion care se pregătea să decoleze către Salt Lake City, în timp ce rula pe pistă, pe aeroportul din Los Angeles, şi a fost spitalizat, relatează ABC 7 şi Business Insider, potrivit News.ro.

Un Pasager s-a ridicat de pe scaun în timp ce avionul rula pe pistă şi a început să lovească în uşa cabinei piloţilor.

Membri ai personalului de la bord s-au temut iniţial de o tentativă de deturnare a avionului, însă pasagerul a sărit apoi din avion, forţând uşa de urgenţă în timp ce avionul era în mişcare, potrivit autorităţilor.

Pasagerul a fost arestat pe pistă. El a fost spitalizat din cauza unor răni uşoare, care nu-i pun viaţa în pericol.

O anchetă se află în curs pentru a stabili motivele care l-au determinat să acţioneze astfel.

Los Angeles Times scrie că incidentul ar fi avut loc în urma unei altercaţii la bordul avionului, sâmbătă, care s-a întors la poarta de plecare. Nicio altă persoană nu a fost rănită în acest incident.

Acesta este al doilea incident, în doar câteva zile, pe aeroportul din Los Angeles.

Un automobilist a trecut joi de bariera de securitate, urmărit de poliţie, şi a condus pe pista de decolare a avioanelor.

blank