Social, Stiri

Incendiu puternic la o biserică din lemn, monument istoric

Un incendiu puternic a izbucnit, miercuri, la o biserică de lemn, monument istoric din secolul al XIX-lea, din localitatea suceveană Poiana Stampei, pentru stingerea flăcărilor intervenind echipaje de pompieri militari din judeţele Suceava şi Bistriţa Năsăud.

incendiu7567_16704000

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava, Alin Găleată, a declarat că pentru stingerea incendiului izbucnit la biserica din lemn ”Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril” din Poiana Stampei au intervenit pompierii militari din Vatra Dornei, din Câmpulung Moldovenesc şi din judeţul Bistriţa Năsăud, cu şapte autospeciale.

În incendiu au ars acoperişul bisericii, pe o suprafaţă de 300 de metri pătraţi, iar flăcările au afectat şi catapeteasma, ajungând până la altar.

Potrivit sursei citate, focul a fost localizat şi se lucrează pentru lichidarea incediului, urmând să fie stabilite cauzele izbucnirii focului.

Primarul comunei Poiana Stampei, Viluţ Mezdrea, a declarat corespondentului MEDIAFAX că biserica fusese reabilitată şi că în 26 iulie urma să fie sfinţintă.

blank