Un bărbat a murit şi şase pompieri au fost răniţi, duminică, într-un incendiu produs la etajul 50 al Turnului Trump din New York, au anunţat autorităţile locale, relatează site-ul agenţiei Reuters.
Victima, Todd Brassner, în vârstă de 67 de ani, a fost găsit inconştient în apartamentul său şi a murit la spital.
Aproximativ 200 de pompieri au intervenit pentru a stinge incendiul, a cărui cauză este deocamdată necunoscută.
„A fost un incendiu foarte dificil. După cum vă puteţi imagina, apartamentul este destul de mare şi este la etajul 50. Restul clădirii a fost cuprinsă de o cantitate considerabilă de fum. Apartamentul a fost cuprins în întregime de flăcări. Echipa a avansat eroic pentru a stinge focul”, a spus Daniel Nigro, comisar în cadrul Departamentului de Pompieri din New York.
Apartamentul nu este prevăzut cu un sistem automat de stingere a incendiilor. Proprietarii locuinţelor din Turnul Trump nu sunt obligaţi să instaleze aspersoare pentru incendii decât dacă efectuează o renovare majoră.
Preşedintele american Donald Trump, care deţine un birou şi o reşedinţă privată în clădirea din cartierul Manhattan, nu se afla în clădire în momentul incidentului. De altfel, toţi membrii familiei Trump se află în prezent la Washington.
„Incendiul la Turnul Trump a fost stins. A fost ţinut sub control foarte bine (o clădire foarte bine construită). Pompierii au făcut o treabă excepţională. Vă mulţumesc!”, a transmis Trump prin intermediul contului de Twitter.
Turnul Trump este un zgârie-nori înalt de 202 metri, care a fost inaugurat în anul 1984. Înainte de a se muta la Casa Albă, Donald Trump, Melania Trump şi Barron Trump locuiau într-un apartament din această clădire cu 58 de etaje.